Serie nouă (III.1). Nr. 178, noiembrie 2022
Pe 8 martie 2022, Comisia Europeană a adoptat o propunere pentru Acțiunea de coeziune pentru refugiați în Europa (CARE), care va introduce flexibilitatea necesară în normele politicii de coeziune 2014-2020 pentru a permite o realocare rapidă a fondurilor disponibile din Fondul european de dezvoltare regională ( FEDR), Fondul Social European (FSE) și Fondul de ajutor european pentru cei mai defavorizați (FEAD), pentru a finanța o gamă largă de măsuri de sprijinire a persoanelor care pleacă din Ucraina.
În plus, programul Erasmus+ poate juca și un rol cheie. Oportunitățile de finanțare pe care le mobilizăm prin programul Erasmus+ sunt următoarele:
- Elevii ucraineni pot fi primiți rapid de instituțiile de educație și formare implicate în proiecte de cooperare Erasmus+, cu utilizarea flexibilă a finanțării proiectelor.
- Instituțiile care beneficiază de proiecte Erasmus+ în curs de desfășurare, în domenii precum includerea, diversitatea și integrarea refugiaților, pot realoca o parte din fondurile necheltuite în proiecte (din cauza restricțiilor induse de pandemia de Covid) pentru a organiza activități în sprijinul refugiaților ucraineni (anunțând în acest sens AN).
(Din declarația Comisarului Mariya Gabriel privind măsurile de sprijinire a elevilor și personalului educațional care pleacă din Ucraina în urma invaziei ruse, 16 martie 2022, Bruxelles)
Anul European al Tineretului (AET) 2022 – Fă-ți vocea auzită!
Peste 1700 de evenimente și activități înregistrate până acum pentru România
Urmărește materialul video de mai sus și află cum poți înscrie un eveniment sau o activitate în baza europeană de acțiuni în care se centralizează toate manifestările dedicate Anului European al Tineretului 2022. Fă-ți vocea auzită!
Prima Pădure Erasmus din România
În județul Bistrița-Năsăud a fost plantată prima Pădure Erasmus, activitate pilot organizată de Agenția Națională în parteneriat cu Primăria Bistrița, Inspectoratul Școlar Județean Bistrița-Năsăud și Ocolul Silvic al Municipiului Bistrița.
La campania de împădurire au participat elevi și profesori din 26 de școli din județul Bistrița, precum și reprezentanți ai partenerilor acestei inițiative, împreună plantând o suprafață de 0,73 de hectare cu puieți de frasin și gorun. Această suprafață recent împădurită va purta simbolic denumirea de Pădurea Erasmus, iar întreaga zonă va fi constant îngrijită și în următorii ani, pentru a ne asigura de sustenabilitatea pădurii.
După această activitate pilot, ne dorim ca până în 2027 să mai putem înverzi și împăduri cel puțin alte 6 zone din țară, împreună cu beneficiarii și partenerii noștri participând la misiunea de conștientizare și intervenție directă și activă privind protejarea mediului și combaterea schimbărilor climatice. Totodată, încurajăm toți participanții la activitățile din proiectele Erasmus+ și Corpul European de Solidaritate să devină vectori ai schimbării în bine, să promoveze modele de practici ecofriendly, și să conlucrăm la misiunea de a transforma România prin învățare.
Din cuprins:
- Știri. Evenimente. Perspective de învățare: A fost publicat Ghidul Programului Erasmus+ 2023 —//— DiscoverEU: MY learning experience
- Poveștile Ambasadorilor Erasmus: Prima întâlnire față-în față a Ambasadorilor Erasmus —//— Vrei să fii AmbasaDOR de învățare?
- Programul de Educaţie, Burse, Ucenicie şi Antreprenoriatul Tinerilor (ESAYEP), 2014-2021: Vizita de studiu în Norvegia a unui grup de profesori și directori de școli din învățământul profesional și tehnic din România
- Învățământ universitar în Erasmus+: Seminar Erasmus+ dedicat domeniului universitar Termene limită 2023 —//— Apelul 2023 al inițiativei Universități Europene —//— Mobilitățile Erasmus+, tema unui nou podcast pentru studenți —//— Studentă Erasmus la Universitatea Liberă din Bruxelles (ULB) —//— Celebrarea în Republica Moldova a celor 35 de ani de Program Erasmus+
- Erasmus+ în învățământul vocațional și tehnic: Oportunitate pentru învățământul vocațional – Experiența Erasmus+ —//— Let’s go IT: Pregătire internațională pentru o carieră mai bună – experiențe de neuitat în cadrul proiectului Erasmus+ VET —//— Vreau să devin TEX-stilist european!
- Erasmus+ în învățământul școlar: Acasă…în Europa… —//— Ghid de resurse digitale cu tehnici, metode și bune practici de coaching
- Educația adulților în Erasmus+: Copiii cu părinți plecați în străinătate - în atenția organizațiilor din 6 țări europene —//— WISE (Rolul întreprinderilor sociale de inserție) pentru perfecţionarea competențelor digitale—//— Grupul online Educația Adulților Erasmus+
- Tineret în Eramus+: Ce știm despre impactul pandemiei asupra sănătății mintale și emoționale a tinerilor? Care a fost răspunsul factorilor de decizie din Europa?
- Corpul European de Solidaritate: Ce este și care sunt oportunitățile oferite —//— A fost publicat Ghidul Programului Corpul European de Solidaritate 2023
- Formator – modelator
- Prioritar: Includere, Diversitate și Sustenabilitate: Obiectiv: includere & diversitate. Seria ID Talks "Să vorbim despre (anti)rasism!" se apropie de final
- Eurodesk România te informează
- Multilingv. Multicultural
- Publicațiile Eurydice
- Vă recomandăm & 3/lună
- Media Space
Știri. Evenimente. Perspective de învățare
DiscoverEU: MY learning experience
Zeci de țări vizitate, sute de amintiri și mii de emoții - acestea au fost printre primele gânduri împărtășite de cei 24 de tineri călători români care au luat parte la experiența DiscoverEU și care au participat la întâlnirea DiscoverEU: MY learning experience, organizată de ANPCDEFP, sâmbătă, 19 noiembrie, în București.
Mă bucur foarte mult de faptul că acest eveniment a avut loc deoarece m-a făcut să nu mă simt uitată și mi-a adus la cunoștință faptul că această călătorie pe care am făcut-o prin Europa a avut un efect muuult mai mare asupra mea decât m-aș fi gândit.
Întâlnirea a urmărit să îi sprijine pe tinerii călători în identificarea și dezvoltarea procesului de învățare din timpul călătoriei lor cu trenul prin Europa, de anul acesta, precum și consolidarea rolului lor de multiplicatori de informații cu privire la inițiativa DiscoverEU printre alți tineri.
Prin ateliere interactive, specifice educației informale și prin discuții cu alți călători, ghidate de Ana-Maria Ilie și Elena Lupoaea-Petrea, facilitatoarele noastre cu experiență, tinerii au descoperit ce le-a adus călătoria DiscoverEU și ce au învățat ei din această experiență, aflând, în același timp, informații despre celelalte oportunități oferite la nivel european prin programele Erasmus+ și Corpul European de Solidaritate.
DiscoverEU este acțiunea programului Erasmus+ care oferă tinerilor de 18 ani posibilitatea de adescoperi Europa și a învăța călătorind. Această inițiativă îi invită pe tinerii de 18 ani (rezidenți ai Uniunii Europene sau ai uneia dintre țările terțe asociate programului Erasmus+ - Islanda, Liechtenstein, Macedonia de Nord, Norvegia, Serbia și Turcia) să exploreze diversitatea Europei, să afle despre moștenirea și istoria ei culturală și să intre în legătură cu oameni de pe tot continentul. În plus, DiscoverEU le facilitează tinerilor călători dezvoltarea de abilități de viață valoroase pentru viitorul lor, cum ar fi independența, încrederea și deschiderea către alte culturi.
Recomand tuturor, fiindcă prin aceste experiențe de cunoaștere cu ceilalți reușim să avem mai multă încredere în noi, să ieșim din zona de confort și să descoperim noi oportunități extraordinar de folositoare. DiscoverEU are șansa să îți schimbe viața!
Mobilitatea transnațională a elevilor polonezi la Școala Gimnazială din Bătrâni, Prahova
Context: Fundația pentru Dezvoltarea Sistemului Educațional (FRSE) – care gestionează și Programul Erasmus+ în Polonia – implementează „Mobilitatea transnațională a elevilor”, un proiect-cadru cofinanțat din Fondul Social European, prin Programul Operațional „Dezvoltarea Educației și a Cunoașterii“. ANPCDEFP este partener în acest proiect, astfel că o parte dintre mobilități au loc și în școli din România. Unul dintre proiectele de mobilitate finanțate prin acest cadru este și „Dezvoltarea școlilor datorită mobilității transnaționale a elevilor” (2021-1-PMU-4327), implementat de Școala primară „Jana Pawła II“ din Rudka, Polonia.
Școala poloneză și-a găsit un partener de valoare în Școala Gimnazială din Bătrâni, Prahova – o instituție de învățământ mică, dar foarte bine condusă de profesoara de istorie, Natalia Necula. Școala din Bătrâni se bucură de o lungă istorie, fiind atestată documentar acum 150 de ani. În 2022, instituția dispune de o grădiniță și de clase de învățământ primar și gimnazial, în care învață 214 copii îndrumați de 21 de cadre didactice.
Pe 11 octombrie, două reprezentante ale FRSE, însoțite de două reprezentante ale Agenției Naționale din România, au mers împreună la Bătrâni, într-o vizită de monitorizare, în cea de-a doua zi a deplasării celor 14 elevi și 3 tutori polonezi, care urmau să petreacă 2 săptămâni în România.
Scopul principal al proiectului inițiat de școala din Rudka – comună având puțin peste 2200 de locuitori – l-a reprezentat creșterea și dezvoltarea competențelor-cheie, în primul rând a celor de comunicare (în limba engleză), creșterea motivației de a învăța a elevilor care locuiesc în zonele rurale, devalorizate, cu un acces mai dificil la activități transnaționale, în raport cu colegii lor din mediul urban. De asemenea, au fost avute în vedere următoarele obiective specifice: îmbunătățirea capacității de comunicare în timpul cursurilor și în relațiile de zi cu zi, dezvolarea competențelor de comunicare, inclusiv prin accesul bilateral la limbile română și poloneză, înțelegerea și schimbul de informații, digitale, sociale, personale, antreprenoriale, creșterea prestigiului școlii ca instituție modernă, cunoașterea spațiului european.
Datorită participării la clasă, câte 6 ore zilnic, timp de 10 zile, lucrând împreună, elevii polonezi și colegii de la școala gazdă învăță să facă compromisuri, să rezolve probleme, să reacționeze la stres și să stabilească contacte interpersonale. Prin cooperarea celor două instituții școlare, au fost create condițiile pentru participarea la întregul proces de implementare a proiectului educațional, de la etapa de definire a obiectivelor, prin planificarea activităților proprii și de grup, până la desfășurarea activităților și prezentarea publică a rezultatelor.
În timpul vizitei de monitorizare, elevii din ambele țări au participat la o lecție de sport, iar cooperarea, integrarea întregului grup și lipsa oricăror bariere în comunicare au fost foarte ușor de remarcat. Potrivit informațiilor obținute în timpul reuniunii, aproximativ trei sferturi din grupul polonez sunt elevi cu mai puține oportunități.
***...........***...........***
La finalizarea experienței trăite în România, coordonatorul mobilității – profesoara Małgorzata Olszewska – a confirmat că au fost atinse obiectivele descrise în formularul de candidatură și că elevii au participat activ la activitățile proiectului, i-a motivat să coopereze într-un grup internațional, să comunice într-o limbă străină, să învețe unii de la alții. Accesul la cultura română, cultură diferită de a lor, i-a determinat să își aprecieze propria identitate culturală, să observe diferențele dintre modurile de funcționare a școlilor românești și poloneze. Elevii români și polonezi au participat la excursii educaționale, au luat masa și au învățat împreună, au învățat unii despre alții dar și despre țările și spațiile pe care le numesc „acasă“ .
Directoarea Natalia Necula apreciază că cel mai mare avantaj al întâlnirii a constat în deschiderea către interculturalitate reală a copiilor și că „prin faptul că au petrecut timp și au învățat împreună“ au avut ocazia să își pună întrebări, să se descopere și să își dorească să relaționeze și după trecerea celor două săptămâni. „Tuturor ne-a plăcut. Copiii s-au despărțit prieteni, chiar cu ochii în lacrimi, cu adrese de Facebook și Instagram schimbate între ei (și chiar mai păstrează legătura!). A fost o provocare de care ne-am achitat cu bine, am avut doar recenzii pozitive din partea echipei din Polonia, a colegilor și a comunității locale. Ne-a făcut să fim mai creativi, să venim cu ceva nou în fiecare zi pentru a-i surprinde în mod pozitiv. S-a muncit mult, dar când lucrezi în echipă nu mai simți greul! Am demonstrat că suntem o echipă puternică, pregătită pentru asemenea proiecte.“
Ileana Racoviceanu, responsabil comunicare în proiect
Poveștile Ambasadorilor Erasmus
Prima întâlnire față-în față a Ambasadorilor Erasmus
În perioada 24 – 28 octombrie a avut loc, la Sibiu, Reuniunea comună de lucru a rețelelor de ambasadori Erasmus și eTwinning. Cu zece participanți care reprezintă ambele rețele, majoritatea provenind din domeniul școlar, realizarea unei întâlniri comune a fost justificată, inclusiv din considerente financiare.
Tehnic vorbind, întâlnirea a însemnat trei zile de lucru intens pe parcursul cărora participanții s-au cunoscut, au lucrat împreună și au descoperit modalități ulterioare de cooperare, pentru că evenimentul și-a propus să faciliteze contextele colaborative între ambasadorii eTwinning și Erasmus.
În data de 25 octombrie, accentul a fost pus pe noutățile referitoare la implementarea Acțiunii eTwinning și perspectivele de viitor. De asemenea, a fost abordat contextul noii platforme și disponibilitatea de suport pentru profesorii eTwinning.
Ziua de 26 octombrie a presupus lucru colaborativ în ateliere paralele pentru cele două cursuri eTwinning care vor fi desfășurate în anul 2023, a fost structurată schița acestora și au fost distribuite sarcinile de lucru între ambasadori. A doua parte a zilei s-a desfășurat colaborativ cu ambasadorii Erasmus, oferind cadre pentru schimburi ulterioare de experiențe și dezvoltări comune la nivel local și regional. Seara a fost dedicată unei experiențe culturale inedite, oferită de Teatrul „Radu Stanca“ din localitate, prin vizionarea piesei „Mamă“ de Marta Barceló, în regia Marianei Cămărășan.
Pe 27 octombrie, Ambasadorii Erasmus au lucrat la dezvoltarea unor canale specifice de comunicare pentru mediul online, cu scopul de a ajunge la cât mai mulți potențiali beneficiari, din medii și de vârste cât mai diferite, astfel că în acest moment rezultatele muncii lor se găsesc în grupul public de Facebook, pe Instagram, pe Tik Tok și pe Twitter.
Dar pentru că activitățile de învățare nu pot fi explicate și înțelese integral doar din perspectivă tehnică, acum, la aproape o lună de la desfășurarea evenimentului, iată cum se raportează participanții la experiențele de atunci:
„Întâlnirea Ambasadorilor Erasmus din România (Sibiu, 27-28 octombrie 2022) a fost pentru mine oportunitatea perfectă de a mă conecta la o comunitate cu care împărtășesc aceleași valori: drag de oameni, excelența în tot ceea ce faci, aprecierea pentru democrație, incluziune și cetățenie activă. Principiul comun pe care s-a centrat întâlnirea a fost arhitectura de învățare și comunicare pe care o alegem ca Ambasadori ai unui program apreciat în România și care se adresează nu doar profesorilor și elevilor ci tuturor categoriilor sociale. Pentru noi toți a fost un timp de creștere, de inspirație și de formare a unei viziuni comune și a unui spirit de echipă. Mulțumesc!“ (Andreea Suciu, Cluj-Napoca)
„Pentru mine, întâlnirea cu ambasadorii Erasmus a însemnat energie, emoție și cunoaștere. Am reactualizat strategiile de comunicare eficientă într-un mod activ și colaborativ și am împărtășit emoții înalte, odată cu seara specială petrecută împreună la teatru. Am învățat cum să folosesc, eficient, noile canale social-media- precum TikTok, pentru a arăta lumii întregi ce lucru minunat este programul Erasmus. Nu în ultimul rând, am împărtășit idei și experiențe extraordinare cu oamenii frumoși ce fac parte din comunitatea Erasmus- eTwinning. Evenimentele față în față îmi dau, mereu, putere și încredere că, împreună, putem schimba lumea!“ (Camelia Melcu, Brașov)
„Before Sibiu: Ambasador Erasmus - un nou rol pe scena Erasmus, de data aceasta nu mai este figurație sau rol secundar la nivel local, cel mult județean, este rol principal, cu replici învățate, dar și multă improvizație în acord cu tema și publicul, mai larg de data aceasta, este emoție transmisă și pasiune. After Sibiu: Ambasador Erasmus nu este doar un rol, este o misiune, care pare ușoară pentru că ești deja acolo și faci ce faci de obicei, informezi, diseminezi, valorizezi, dar așteptările sunt mai mari. Nu faci asta pentru aplauze, ci pentru că vrei ca tu să aplauzi noii artiști în lumea Erasmus, vrei să vezi dacă scenariul a fost urmat și la fiecare stagiune (termen limită) regia atinge punctaje maxime. Iei din rolul de mai sus vreo 40 de sufleori, emoția și pasiunea pentru ceea ce faci.“ (Manuela Gheorghe, Vulcana Băi)
„Orice poveste începe cu ”A fost odată....”. A fost odată Sibiu și un grup de oameni minunați care încearcă să schimbe România prin învățare. Pe parcursul celor două zile petrecute aici, au comunicat, au ascultat au întrebat, au lucrat în echipă, au schimbat idei și experiențe de bune practici, au planificat viitoarele activități. În esență au învățat ei înșiși și parafrazând titlul unui film, ”dau mai departe” toată această experiență extraordinară numită Erasmus. Ce-i caracterizează pe acești Ambasadori Erasmus? În primul rând pasiunea, dragostea de oameni, creativitatea, colaborarea, dorința de a schimba viața copiilor/elevilor lor, viața lor înșiși, deschizând fereastra sălii de grupă/clasă spre Europa, spre proiectele care se derulează sub umbrela Erasmus. Aceasta a fost experiența Sibiu, octombrie 2022. Nu pot decât să mă bucur că am reușit să fiu o mică părticică a acestei povești! ”Oamenii sunt niște bijuterii!”, cum a spus un copil, cu inocența vârstei. Așa am fost și noi în timpul petrecut la Sibiu.“ (Florina Popescu, Târgoviște)
Vrei să fii ambasaDOR de învățare? Hai în rețeaua ANPCDEFP! (Apel deschis între 1 februarie - 10 martie și 1 iulie -10 august)
Ai urmărit scenele? Sperăm că da. Acum hai și tu pe scenă: o scenă a celor care au simțit emoțiile din proiectele europene de învățare. A celor care au fost voluntari, care au făcut practică într-o altă țară, care au studiat acolo. O scenă a profesorilor care învață de la alți profesori, a elevilor entuziasmați de ceea ce au descoperit, a lucrătorilor de tineret care cresc inițiative. O scenă cu emoții, cu informații, cu încredere, cu inspirație, cu acțiune.
ANPCDEFP caută ambasadori de învățare: elevi, profesori, lucrători de tineret, studenți, voluntari. Oameni care au trăit direct experiența unui proiect european, care simt că așa au învățat și au crescut. Oameni dornici să dea mai departe povestea lor, împreună cu informații despre programele Erasmus+ și Corpul European de Solidaritate. Dacă și tu crezi în învățare, în valorile europene, în bucuria de a descoperi culturi și perspective și în responsabilitatea de a da mai departe, atunci acest rol – de a-i însoți și pe alții în primii lor pași către Erasmus+ și Corpul European de Solidaritate – ți se va potrivi. Sunt două apeluri anuale, deschise între 1 februarie - 10 martie și 1 iulie - 10 august. În lunile martie și august se evaluează activitatea ambasadorilor, în urma căreia se apreciază continuarea sau încetarea rolului de ambasador.
Ca ambasador, vei oferi informații de bază despre programele Erasmus+ și Corpul European de Solidaritate, pornind de la propria ta experiență. Vei putea să împărtășești aceste lucruri în diferite contexte și pe diferite canale: în întâlniri cu persoane interesate de proiectele europene, online, în scris, prin filme, articole, podcast, pe Facebook și prin orice modalitate creativă care poate duce informația mai aproape de cei care au nevoie de ea.
Ce trebuie să faci?
- Să completezi acest scurt formular de înscriere.
- Să îți scrii povestea de învățare în context european în cca 700 de cuvinte (încearcă să răspunzi, în propriul tău stil, la întrebări precum: cum m-a transformat experiența din proiect? a avut mobilitatea mea impact asupra celor din jurul meu? ce vreau să transmit celorlalți? cum aș putea motiva pe cineva să încerce Erasmus+ sau Corpul European de Solidaritate?).
- Să ne spui, într-un video de cel mult 1 minut, de ce vrei să fii ambasador.
Articolul/eseul și video-ul trebuie să ajungă la adresa comunicare.an@anpcdefp.ro. Video-ul poate fi trimis prin transfer sau ca link, după ce în prealabil a fost încărcat pe canalul tău de Youtube. Un avantaj: dacă ai de spus o poveste de includere – adică dacă ai fost implicat într-un proiect european care a avut ca prioritate includerea persoanelor cu oportunități reduse sau care a creat resurse pe includere
Ce oferim?
O comunitate. Un cadru de învățare. Resurse. Oportunități de formare. Materiale. Vizibilitate. Climat pozitiv. Energie bună.
#AmbasadorERASMUS vorbește cu entuziasm despre experiențele sale în proiectele educaționale europene și despre „cultura Erasmus“ în care a învățat și a crescut, în ultimii 25 de ani. urmărește-l și solicită-i să-ți vorbească despre activitățile sale și despre programele Erasmus+ și Corpul European de Solidaritate.
Programul de Educaţie, Burse, Ucenicie şi Antreprenoriatul Tinerilor (ESAYEP), 2014-2021
Vizita de studiu în Norvegia a unui grup de profesori și directori de școli din învățământul profesional și tehnic din România
Pentru un profesor sau director de școală profesională din România, instituțiile similare din Norvegia ar putea trece cu ușurință drept niște istorii fantastice. Și nu doar pentru faptul că acestea dispun de o infrastructură demnă să nască invidii profesionale, dar mai ales pentru faptul că există o relație de zeci de ani cu sectorul de business și cu piața muncii, relație cultivată de toate părțile implicate. Aceasta înseamnă și că, periodic, companiile de profil din cele mai diverse domenii (naval, construcții, agricultură etc.) își împrospătează inteligent resursele de personal de care au nevoie, prin programe dedicate elevilor care provin tocmai din aceste școli profesionale. În Norvegia, să fii elev într-o școală VET înseamnă că știi ce îți dorești, încă de la 14 sau 15 ani, iar școala, autoritățile și traseele educaționale disponibile dar și compania, în care este foarte probabil să rămâi toată viața, are preocupări clare ca tu să devii un profesionist pregătit, să crești, să evoluezi, să îți schimbi parcursul profesional dacă dorești, dar și să rămâi un om sănătos și împlinit.
Pe 17 noiembrie, într-o echipă formată din 20 de participanți, plecam spre Bergen, provincia Vestland, cel de-al doilea oraș ca mărime din Norvegia, și locul în care Directoratul pentru Învățământ Superior și Competențe a organizat o vizită de studiu pentru profesori și directori de școli din învățământul profesional și tehnic (VET) din România.
Deplasarea a avut loc în cadrul unui proiect de cooperare bilaterală, finanțat prin Programul de Educaţie, Burse, Ucenicie şi Antreprenoriatul Tinerilor, 2014-2021, și a avut scopul de a prezenta modul de funcționare a învățământului profesional din Norvegia și a modului în care se asigură legătura acestuia cu piața muncii și de a vedea măsura în care anumite elemente pot fi preluate și transferate către instituții similare din România.
Cele opt instituții școlare participante au fost: Liceul Tehnologic ”Mihai Viteazul” Zalău, Liceul Tehnologic ”Ștefan Odobleja” Craiova, Liceul Tehnologic ”Dimitrie Filipescu” Buzău, Colegiul Tehnic de Transporturi Brașov, Colegiul Tehnic ”Samuil Isopescu” Suceava, Liceul Energetic Constanța, Liceul Tehnologic „Alexandru Domșa” Alba Iulia, Colegiul Tehnic ”Victor Ungureanu” Câmpia Turzii. Acestora li s-au adăugat reprezentanți ai CNDIPT și ANPCDEFP.
Vizita – extrem de bine organizată de colegii norvegieni – a inclus contacte cu instituții și reprezentanți ai tuturor celor trei mari stakeholderi implicați în domeniu: școlile, agenții economici și autoritățile. Cele trei școli aflate în proximitatea orașului, incluse pe agenda vizitei, au fost: Liceul Vocațional din Osterøy, Liceul din Knarvik, și Liceul Maritim Laksevåg & Bergen.
Osterøy este cunoscută ca una dintre cele mai mari insule interioare ale Europei de Nord, înconjurată de continent pe toate părțile și cu o singură ieșire îngustă din sistemul de fiorduri, unde se întâlnesc Sørfjord și Osterfjord. Cu o suprafață de 328 kmp, o populație care trece cu puțin de 8.000 de locuitori și cu o istorie de 3.500 de ani, insula aparține mai degrabă mediului rural, activitățile principale fiind legate în continuare de meșteșuguri tradiționale, agricultură, pescuit și servicii. Astfel că și școala urmărește, în primul rând, pregătirea elevilor pentru acoperirea nevoilor locale de forță de muncă, furnizând servicii de formare pentru nivelurile de calificare 3 (doi ani în școală și un an la operatorul economic – Vg1) și 4 (doi ani în școală și doi ani la agentul economic – Vg2). Cei 185 de elevi sunt îndrumați și pregătiți de 40 de cadre didactice pentru a face față cerințelor contemporane ale domeniilor: Inginerie electrică și tehnologie informatică, Energie electrică, Producție tehnologică și industrială, Asistență medicală, Tehnologie industrială și Sănătate.
Liceul din Knarvik are un număr mai mare de elevi (aproximativ 1000) și furnizează educație pentru filiera tehnologică, nivelurile 3 și 4 de calificare, dar și pentru cea teoretică. Pentru nivelul 4 de calificare mai furnizează și școlarizare de tip TAF (Teknisk og Allemenne fag – Discipline tehnice și generale), o combinație între educația vocațională și cea teoretică. „După patru ani în TAF, elevii își finalizează atât formarea profesională, dar studiază și discipline teoretice, inclusiv matematică, fizică și engleză. Elevii își încep stagiul într-o companie încă din primul an. Două zile pe săptămână merg la muncă și trei zile la școală”, ne spun gazdele. „Inițial, TAF a fost implementat doar în cadrul industriilor mecanice. Astăzi, TAF este dezvoltat pentru electronică, industria construcțiilor și îngrijirea sănătății. Scopul TAF este de a educa profesioniști și experți care să aibă atât abilități teoretice, cât și practice.”
Cei doi operatori economici incluși în program – K. Lerøy și Framo Flatøy – asigură stagii de practică și ucenicie pentru elevii din cele două școli. Așa cum ne prezintă directorul primei firme la care ajungem – un IMM care activează în domeniul producției de componente de mecanică fină pentru industria petrolului, electronică și producție de mobilier – K. Lerøy este o afacere de familie, care funcționează de 65 de ani, ultima jumătate a acestei perioade bucurându-se de beneficiile implementării programului pentru ucenici. Toată activitatea companiei, precum și integrarea anuală a elevilor poate fi definită prin cuvintele-cheie „calitate și precizie“, „versatilitate și cunoștințe“, dublate de o foarte bună comunicare, atât cu instituțiile școlare cât și cu elevii și cu părinții acestora. Doar în acest fel, firma își poate menține indicatorul de calitate care prevede că 10% dintre angajați să provină din rândul ucenicilor, foști elevi ai școlii din Osterøy.
Framo – un alt punct pe agenda vizitei și poate cel mai spectaculos – este lider mondial în domeniul sistemelor de pompare pentru industria navală de mai bine de jumătate de secol, cu reprezentanțe și centre care asigură servicii maritime în Busan, Dubai, Houston, Lagos, Luanda, Rio de Janeiro, Rotterdam, Shanghai, Singapore și Tokyo. Și tot despre necesitatea unei legături constante și coerente între școală și piața muncii ne-a vorbit și aici șefa departamentului de Asigurare a Calității – fostă TAF, perioadă pe parcursul căreia și-a dat seama că își dorește să rămână în domeniul maritim, lucru pe care Framo l-a susținut și încurajat.
Pentru ultima zi a vizitei în Norvegia, gazda noastră a fost Liceul Maritim Laksevåg & Bergen. În amfiteatrul instituției, reprezentantul autorității locale a vorbit despre managementul strategic al educației și formării profesionale pentru asigurarea forței de muncă relevante și a uceniciei, ni s-a prezentat platforma digitală pentru afaceri și cooperarea școlară pentru stagii de ucenicie și un exemplu de bună practică privind folosirea acestei platforme în Școala Profesională din Voss.
În aceeași zi, reprezentanta Camerei de Comerț a prezentat contextul și a rezultatele proiectului „The Competence Project”, care a vizat managementul strategic al cooperării locale și regionale pentru asigurarea uceniciei și competențelor relevante pentru dezvoltarea regională.
Reprezentanții Biroului de formare Nordfjord au prezentat funcția unui birou norvegian de formare, precum și modul în care acesta asigură parteneriate de calitate cu mediul de afaceri și locuri de ucenicie relevante și de calitate.
„În fiecare an, primim studenți entuziasmați care își încep educația și studiul disciplinelor maritime. Ni se pare foarte util să facem orele la bordul navelor profesionale, la începutul anului școlar. Anul acesta am cerut și navelor situate în zona portului Bergen să ne accepte vizitele. Industria și navigatorii sunt incredibil de receptivi și răspunsurile lor pozitive au fost cu mult peste așteptările noastre. În această toamnă, am avut cursuri școlare la bordul navelor. Elevii vin la bord și se întâlnesc cu marinari profesioniști. Elevii sunt împărțiți în grupuri mai mici și participă la tururi ghidate. Apoi, unii merg în sala mașinilor, unii sunt pe punte și unora li se prezintă sarcinile de pe punte. (...)
Ca profesor, observ că telefoanele mobile rămân în buzunar și că ochii muncesc din greu să prindă totul. Elevii vor învăța că nimeni nu se așteaptă ca ei să vină la bord ca marinari complet pregătiți. Dar atitudinea față de job, faptul că vor ajunge înainte să înceapă cartul, dorința de a contribui și de a învăța sunt cruciale. Și trebuie să stea la baza pregătirii lor. Aceste lucruri sunt cele mai importante și se vorbește despre ele în toate vizitele pe nave la care am participat ca profesor. Elevii abordează într-un mod complet diferit aceste lucruri când le aud de la echipajul unei nave impresionante decât atunci când le aud de la profesor, într-o sală de clasă.
Școala este incredibil de recunoscătoare echipajelor tutror navelor care îi primesc pe elevii noștri. În această toamnă, dorim să mulțumim în special Olympus Zeus, Siem Pearl și Siem Ruby pentru contribuția lor în educația viitorilor marinari.
I-am întrebat ce i-a impresionat cel mai mult, iar răspunsul a fost: „Că a fost atât de impecabil în sala mașinilor!“
(Sursa: Pagina de Facebook a școlii)
Participanții din România au fost impresionați de următoarele aspecte caracteristice sistemului norvegian de educație și formare:
- Clasele VET sunt alcătuite din maximum 15 elevi;
- Încadrarea într-un sistem de educație VET este contiționată de: prestația elevului la interviul derulat la un operator economic (un elev poate participa la 2 interviuri cu doi operatori economici diferiți, iar dacă niciunul dintre operatorii respectivi nu consideră că este potrivit pentru calificările vizate de operatorii respectivi, elevul nu poate fi înscris într-o școală VET); rezultatele școlare din anul anterior; numărul de absențe nemotivate (se acceptă un număr maxim anual de 10 astfel de absențe)
- Modul în care își derulează activitatea tutorii de practică, asigurând autonomia elevilor.
- Atmosfera prietenoasă din școli;
- Dotarea laboratoarelor și a atelierelor din școli;
- Modul în care sunt integrați în școli elevii cu nevoi speciale și/sau dizabilități. Această categorie de elevi participă la viața generală a școlii atât în pauze cât și pe durata unor activități extracurriculare și/sau extrașcolare, dar sunt grupați în clase speciale care dispun de personal dedicat și de o programă personalizată. Formarea lor, în funcție de nevoi/dizabilități se face pentru precalificare sau calificare, dar nu de nivel 4.
Din discuțiile purtate cu participanții la vizită, a rezultat faptul că, în condițiile sistemului de învățământ centralizat din România, o îmbunătățire imediată s-ar putea concretiza în cultivarea unei atmosfere mai relaxate în școlile lor, în crearea unor spații care să le permită elevilor să petreacă mai mult timp în școală (chiar și o parte a timpului liber) și îmbunătățirea modului de interacțiune al profesorilor și al tutorilor de practică cu elevii. În plus, a rezultat și recomandarea ca astfel de vizite de studiu să aibă loc în continuare și la ele să participe și reprezentanți ai operatorilor economici.
Ileana Racoviceanu & Olivia Jidveian (ANPCDEFP)
Învățământ universitar în Erasmus+
Seminar Erasmus+ dedicat domeniului universitar
În perioada 7-9 noiembrie 2022 a avut loc la București seminarul Erasmus+ adresat reprezentanților Birourilor Erasmus+ din universitățile ce iau parte la programul Erasmus+.
În cadrul evenimentului, discuțiile s-au concentrat pe diferite subiecte de interes comun referitoare la activitatea Birourilor Erasmus+, a implementării proiectelor Erasmus+ și a organizării mobilităților. De asemenea, participanții au discutat și despre implementarea priorităților programului (includere și diversitate, digitalizare / European Student Card Initiative, Green Erasmus) și a noilor categorii de activități: programele intensive mixte, mobilitățile de scurtă durată și deschiderea internațională. În cadrul sesiunilor de lucru a fost creat un cadru propice dialogului și interacțiunii între participanți, a schimburilor de experiențe și de bune practici, precum și identificarea unor idei și soluții comune.
Au avut loc și prezentări ale proiectului ”Calitate în învățământul superior: internaționalizare și baze de date pentru dezvoltarea învățământului românesc” (POCU INTL) implementat de UEFISCDI și noua platformă Study in Romania, ale evenimentelor internaționale de promovare a universităților și a colaborărilor naționale în contextul inițiativei Erasmus+ privind Universitățile Europene (RO European Universities).
Seminarul a inclus două paneluri de discuții. La primul panel, Erasmus+: schimbă vieți, deschide minți, de 25 de ani, au fost invitați foști participanți la mobilități Erasmus+ din domeniul universitar care au împărtășit ce a însemnat mobilitatea Erasmus pentru ei, cum le-a schimbat viața și cum le-a deschis mintea. Panelul a fost format din conf. univ. dr. Crina Rădulescu, Prorector pentru Relații Internaționale în cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative din București, conf. univ. dr. Răzvan Horațiu Radu, profesor la Facultatea de Drept a Academiei de Studii Economice din București și procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Cristian Constantin Pașka, absolvent al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, voluntar Erasmus Student Network Cluj-Napoca și fost președinte al Erasmus Student Network (ESN) România, Cosmin-Alin Boțoroga, doctorand al Academiei de Studii Economice din București și președinte al Asociației International Community of the Young (ICY), Dumitru Blănaru,, student al Facultății de Inginerie din cadrul Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău și Nicușor Ciobanu absolvent de masterat al Universității Politehnica București, absolvent al Universității din Pitești și responsabil de comunicare în cadrul ANPCDEFP.
Tema de discuție al celui de-al doilea panel a fost ”Atragerea participanților la mobilități Erasmus+ prin colaborări cu asociațiile studentești” și le-a avut ca invitate pe Iulia Ghimpețeanu, președinte al Erasmus Student Network (ESN) România, Oana Alexandra Țînțar, președinte al Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) și Iulia Mihaela Cristian, responsabil Marketing al AIESEC România.
Seminarul a inclus și câteva momente dedicate aniversării celor 35 de ani la nivel european și 25 de ani la nivel național ai Programului Erasmus+. A fost prezentat un material video cu momente importante din evenimentele și activitățile desfășurate în universități pe parcursul anilor. Reprezentanții birourilor Erasmus+ din universități au primit diplome aniversare pentru munca depusă constant în acești ani și contribuția la atingerea rezultatelor de succes în ceea ce privește cooperarea internațională în domeniul învățământului superior și impactul pe care experiențele de mobilitate l-au avut asupra studenților și personalului universitar din România.
Termene limită 2023
Termenele de transmitere a candidaturilor catre ANPCDEFP (prin portalul Erasmus+ & ESC), în cadrul Apelului 2023 sunt:
Termenele de transmitere a candidaturilor pentru proiecte centralizate către EACEA (prin portalul Funding & tender opportunities), în cadrul Apelului 2023 sunt:
Apelul 2023 al inițiativei Universități Europene
Apelul 2023 pentru propuneri de proiecte destinate inițiativei Universități Europene a fost lansat pe 30 septembrie 2022, iar termenul pentru transmiterea candidaturilor este 31 ianuarie 2023.
Apelul beneficiază de un buget de 384 milioane euro și va finanța două categorii specifice:
- Intensificarea cooperărilor instituționale transnaționale prealabile (care va oferi sprijin pentru alianțele de cooperare transnațională instituțională deja existente; instituțiile de învățământ superior au ocazia să se alăture alianțelor deja existente, în calitate de parteneri);
- Dezvoltarea unor noi cooperări instituționale transnaționale (care va oferi sprijin financiar alianțelor de Universități Europene nou constituite).
Apelul din 2023 are o abordare similară celui din 2022, cu două noutăți principale:
- Este deschis pentru participarea instituțiilor de învățământ superior din țările din Balcanii de Vest, ca parteneri deplini în alianțe;
- Se va acorda un certificat de excelență (Seal of Excellence) propunerilor evaluate ca fiind de înaltă calitate (obțin peste 80 de puncte), dar care nu pot fi finanțate, din cauza lipsei de buget disponibil, în cadrul cererii de proiecte Erasmus+ 2023.
Comisia Europeană va organiza o sesiune online de informare în data de 15 noiembrie 2022 (14.30 – 17.00 CET). Mai multe detalii puteți găsi mai jos.
În cazul în care aveți întrebări referitoare la acest Apel, adresa de e-mail EACEA la care pot fi transmise întrebări este: EACEA-EUROPEAN-UNIVERSITIES@ec.europa.eu .
Mobilitățile Erasmus+, tema unui nou podcast pentru studenți
Asociația International Community of the Young (ICY) a lansat în 2022 SMART Podcast ce abordează subiecte din sfera educației, investițiilor financiare în rândul tinerilor, afaceri, orientare în carieră, stil de viață sănătos și nu numai. Acest podcast vizează tinerii din România, în special cei din comunitățile defavorizate care nu au acces la o educație și informații de calitate. Prin intermediul discuțiilor dintre moderatorul principal, Cosmin-Alin Boțoroga, președintele Asociației ICY și experții invitați, se dorește îmbogățirea sferei de cunoaștere a grupului țintă cu informații ce au aplicabilitate imediată.
Cel de-al doilea episod SMART Podcast (din seria de 15 episoade) abordează ca subiect programul Erasmus+ și mobilitățile de studiu și de practică la care studenții din România pot participa.
Invitata acestui episod este Nicoleta Popa, Coordonatoare Departament Proiecte Învățământ Universitar - ANPCDEFP, care în dialog cu Cosmin-Alin Boțoroga, explică mai multe despre programul Erasmus+, modul în care studenții pot merge în mobilitate de studiu la universități din străinătate pentru un semestru sau un an universitar, dar și în mobilități de practică, în Europa, cât și din întreaga lume, fiind susținuți financiar din fonduri UE prin intermediul acestui program. Amândoi povestesc din propriile perspective de foști participanți la mobilități Erasmus+ despre modul în care această experiență internațională le-a modelat parcursul academic și profesional, precum și despre impactul pe care l-au resimțit la nivel personal.
Proiectul SMART Podcast este finanțat prin programul Start ONG, lansat de Kaufland Romania și implementat de Asociația Act for Tomorrow. Episoadele sunt publicate pe canalul de Youtube al Asociației International Community of the Young, cât și pe alte canale de comunicare, cum ar fi website-ul asociației, dar și pagina de Facebook și Instagram.
Studentă Erasmus la Universitatea Liberă din Bruxelles (ULB)
În toamna acestui an, am ochit o nouă aventură la care visam cu nădejde încă de la finalul gimnaziului, eu însămi fiind o "erasmistă" înfocată încă dintr-a șaptea, atunci când am avut șansa de a merge în schimburi de experiență de câte o săptămână la câteva școli din Olanda, Germania, Polonia, și Bulgaria prin intermediul Programului Comenius, așa cum se numea pe atunci programul educațional dedicat învățământului școlar. E astfel de înțeles că pândeam deja o portiță către o experiență care să dureze ceva mai mult, cel puțin 3 luni, ca să pot gusta mai bine din cultura unui anumit loc și să mă pot bucura mai cu răgaz de gustul unui loc. Iată că a sosit și acest moment, așa că în urma unei candidaturi, a câtorva ștampile și a unui entuziasm nebun, am ajuns să mă număr printre studenții Universității Libere din Bruxelles, pe scurt ULB.
Să începem cu bariera dată de limbă. Chiar dacă Wittgenstein spunea că limitele lingvistice aduc limitări lumii fiecăruia, de ce ne-am pune singuri granițe și am alege să nu beneficiem de avantajele noutății în învățare doar din cauza unor limite, fie ele și lingvistice? În Belgia există 3 limbi oficiale, franceza (vorbită de majoritatea populației), neerlandeza (comună în rândul populației flamande din nord, de la granița cu Olanda), și germana (pentru comunitatea germanofilă din vestul extrem). E drept că a fost nevoie de niscai efort pentru a coborî din pod declinările și accentele franțuzești care mi se cam prăfuiseră, dar răbdarea și practica la care m-au supus colegii și vecinii a fost de mare ajutor. În plus, universitatea oferea cursuri gratuite de limbă pentru cei care doreau să se perfecționeze și să obțină un atestat la final.
Aș transmite un mesaj celor care se pregătesc acum să plece spre Bruxelles, bucurați-vă la maxim de viața culturală a orașului, un loc viu, cu zeci de fenomene locale care mai de care, concerte, expoziții, spectacole, festivaluri și multe altele. Așa că după o zi de cursuri, puteți trage o fugă să vă delectați cu astfel de evenimente, sau dacă vă simțiți energici, nu e seară în care să nu se organizeze câte un karaoke party sau vreun dineu dansant.
Când vine vorba despre spațiul academic, desfășurarea cursurilor universitare este, cel puțin pentru mine, la fel ca cea de acasă. Sigur, depinde de specializarea fiecăruia, însă în mare, este același sistem, cam aceleași cerințe și standarde, nimic ieșit din comun. Cu siguranță veți da peste câte un profesor mai greu de mulțumit, nu pe gustul vostru, dar veți întâlni și opusul, un profesor al cărui curs vă va deschide mintea și vă va stârni curiozitatea.
Așadar, sunt recunoscătoare că trăiesc ceea ce trăiesc, că am șansa să iau notițe de la cei mai buni profesori, că îmi petrec timpul cu studenți din toate colțurile lumii și cu localnici zâmbitori, și nu în ultimul rând, că îmi pot sorbi cafeaua la una dintre terasele unui oraș încântător de pe bătrânul nostru continent, o adevărată capitală a Uniunii Europene. Long live Erasmus!
Irina Tomescu, Masterand în Programul „Pedagogii alternative și artă teatrală“ la Facultatea de Psihologie și Științele Educației, Universitatea București
Celebrarea în Republica Moldova a celor 35 de ani de Program Erasmus+
Cu ocazia aniversări celor 35 de ani de implementare a Programului Erasmus+ la nivel european și în contextul Anului European al Tineretului, Oficiul Național Erasmus+ din Republica Moldova împreună cu Delegația Uniunii Europene în Republica Moldova și Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova au organizat pe 12 octombrie 2022 un eveniment festiv care a reunit beneficiarii programului Erasmus+ din Moldova: studenți, tineri, cadre academice, dar și reprezentanți ai ministerelor și ai ONG-urilor din sfera tineretului și educației. Evenimentul a urmărit să devină o rampă de promovare a programului Erasmus+ în Republica Moldova, a vocii tinerilor, platformă de networking pentru stabilirea noilor parteneriate în cadrul proiectelor Erasmus+.
Până în prezent, grație suportului Programului Erasmus+ au fost implementate în Republica Moldova: 83 de proiecte Tempus, peste 6000 de mobilități academice și peste 8000 de mobilități pentru tineri, 21 de proiecte de consolidare a capacităților în învățământul superior și 27 de proiecte Jean Monnet.
În data de 18 octombrie 2022, emisiunea „Obiectiv Comun” realizată de TVR Moldova a avut ca subiect Programul Erasmus+, iar discuțiile din cadrul acesteia au scos în evidență schimbările aduse de Programul Erasmus+ pentru domeniul educațional din Republica Moldova și impactul avut asupra instituțiilor și participanților la activități. În cadrul emisiunii, au fost invitate Claudia Melinte, coordonatoarea Oficiului Național Erasmus+ din Republica Moldova, Ludmila Pavlov, șefă a Direcției de analiză, monitorizare și evaluare a politicilor din cadrul Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova, precum și Nicoleta Popa, coordonatoarea Departamentului proiecte învățământ universitar în cadrul ANPCDEFP. De asemenea, au avut intervenții Adriana Gușan, studentă a Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă” din Chișinău și participantă la mobilitate Erasmus+, dar și Eugen Tomac, europarlamentar.
Erasmus+ în învățământul vocațional și tehnic
Oportunitate pentru învățământul vocațional – Experiența Erasmus+
În anul școlar 2021-2022, Seminarul Teologic Ortodox „Episcop Ioan Popasu” Caransebeș a desfășurat în Granada, Spania, un proiect Erasmus+, nr.2021-1-RO01-KA122-VET-000019362, intitulat „Experiențe europene în domeniul asistenței sociale-abilități și competențe îmbunătățite pentru viitoarea carieră”. Acest proiect a oferit elevilor șansa de a participa la o experiență concretă în mediul european pentru dobândirea de cunoștințe și abilități practice de aplicare în context misionar-pastoral a învățăturii creștine.
Etapele de mobilitate au avut loc între 8 - 22 octombrie 2022 și 26 martie - 9 aprilie 2022. Derularea și implementarea proiectului a avut un impact pozitiv asupra elevilor seminariști, contribuind la implicarea lor în activități filantropice, precum și la pregătirea lor pentru a face față provocărilor pe care le vor întâlni în comunitățile în care se vor integra, învățând practic cum să coordoneze organizarea unor campanii de sprijin umanitar.
Programul de pregătire oferit elevilor seminariști în acest proiect transnațional, perspectivele culturale, integrarea într-un nou spațiu identitar, conduc la formarea deprinderilor de organizare a activităților educative și sociale și dezvoltă spiritul de solidaritate umană al tinerilor seminariști.
Stagiul de practică desfășurat de elevii seminariști în cadrul proiectului Erasmus+, a constat în activități filantropice și de voluntariat la un Centru de zi pentru bătrâni, la o cantină pentru persoanele nevoiașe, la magazine filantropice pentru persoanele sărace din Spania și comunități paupere din Mozambic și Peru.
Aceste activități presupun:
- socializare și oferire de sprijin bătrânilor;
- servirea mesei la cantina socială, pregătirea pachetelor cu mâncare și distribuirea lor, servicii de curățenie;
- sortarea și împachetarea hainelor, aranjarea pe rafturi a produselor pentru copii, a cărților și a altor obiecte de uz casnic;
- curățarea articolelor de încălțăminte.
Toate aceste activități și interacțiuni au dus la îmbunătățirea competențelor lingvistice, culturale, sociale și civile ale elevilor, le-au dezvoltat abilitățile de viață și integrare în spațiul comunitar european și au definit latura spirituală și morală a personalității lor.
Programul cultural organizat de gazdele noastre, organizația intermediară M.E.P. Europrojects Granada, a cuprins excursii în locuri unice și încărcate de istorie și cultură, ce fac parte din patrimoniul cultural european, respectiv, în frumosul oraș-port Malaga, în istoricul oraș Cordoba, în care simbioza celor trei religii, culturi și civilizații (iudaică, islamică și creștină) te fascinează, în capitala Andaluziei, Sevilla, în Gibraltar. Ne-am țmbogățit cultural și am înțeles, totodată, că ceea ce marile culturi și religii ale lumii ne-au oferit, putem păstra doar trăind în pace și armonie și în respect și toleranță, unii față de alții.
Implicațiile psiho-emoționale care derivă din impactul experienței Erasmus asupra beneficiarilor, elevi participanți ai Seminarului Teologic Ortodox ”Episcop Ioan Popasu” se reflectă în câteva direcții de maximă importanță pentru dezvoltarea armonioasă a personalității.În primul rând, elevilor le-a fost maximizat gradul de conștientizare privitor la viitoarea carieră misionară. Finalitățile domeniului teologic în care elevii se formează, în cadrul programei specifice acestui tip de liceu vocațional, sunt posibile și complete doar prin slujirea aproapelui aflat în diferite nevoi, oportunitate pe care elevii au experimentat-o practic prin activitățile de proiect, identificând nevoile aproapelui, acțiunile sociale potrivite să răspundă acestor nevoi, cadrul de referință specific. Toate acestea au concretizat la elevi nevoia de orientare și consiliere a carierei prin oportunitatea unor experiențe de practică profesională în mediul concret: activități filantropice și campanii de sprijin umanitar. Astfel, elevii au putut reflecta la experiența avută și a vedea în ce fel se regăsesc în profesiile cu care au luat contact.
Dintr-o altă perspectivă, elevii și-au putut contura o oglindă a profilului moral, prin dezvoltarea trăsăturilor de caracter compatibile cu practicantul religios: solidaritatea, altruismul, dorința de-a acționa în folosul comunității, spiritul de-a acționa consecvent, compasiunea, toleranța.
Privitor la competența de comunicare socială prin contactul interconfesional, vizitele culturale, experiența stabilirii unor relații interpersonale cu ceilalți beneficiari implicați în parteneriat, elevii au dobândit atitudini pro-sociale privitor la lume și viață. Astfel, elevii și-au însușit un dialog interconfesional bazat pe empatie și toleranță, manifestate pe terenul neutru al schimbului de experiență și opinie.
Prin natura activităților de voluntariat propuse elevilor, aceștia au exersat capacitatea de auto-responsabilizare: organizarea activităților educative și sociale, asumarea sarcinilor de lucru, respectarea unui program, identificarea categoriilor de asistați și nevoilor acestora, modul cum au răspuns la solicitări. La nivel de abilitare socio-emoțională , elevii au avut de experimentat medii de viață cu care nu s-au mai întâlnit niciodată, fiind provocați să-și confrunte așteptările cu emoțiile generate de ceea ce au găsit în teren. Cel mai bun exercițiu a fost exersarea empatiei în relație cu oamenii locului, nevoile identificate, resursele disponibile.
La nivel instituțional, proiectul oferă un model de abordare a cooperării religioase cu alte confesiuni creștine care vor lua contact nemijlocit cu ortodoxia și ortopraxia, mărturisite de elevii Seminarului în spiritul tolerantei, dialogului și respectului reciproc între creștini, contribuind la creșterea calității actului educațional seminarial, formativ și informativ și îmbogățind, totodată, oferta educațională a Seminarului, prezentată generațiilor de elevi de gimnaziu, potențiali candidați seminariali.
Considerăm „Experiența Erasmus” ca un prilej/oportunitate de mare impact pozitiv asupra motivației elevilor, prin interiorizarea unor credințe despre ce, cum și în ce fel trăiește omul asumat în Hristos, iar acest fapt reflectat în experiența povestită de elevi se potrivește cu expresiile de învățătură: „Mai mult să faci cu fapta, decît să vorbești cu cuvântul” (Arhim. Ioanichie Bălan), „Nu aștepta să fii inspirat pentru a face lucrurile...Fă lucrurile pentru a deveni cu adevărat inspirat ! ” (Robin S. Sharma).
Prof.dr. Isac Rusalin
Testimonial VET – Experiențe Erasmus+
Perioada 27 septembrie – 15octombrie 2021 a venit în viețile noastre ca o provocare, prin participarea la stagiul de practică în Portugalia, în proiectul nostru Erasmus+, „Practică europeană pentru viitorul meu” (2020-1-RO01-KA102-079640).
Am locuit în orașul portughez Barcelos timp de 3 săptămâni, alături de colegii mei și de profesorii însoțitori. Toate nevoile au fost asigurate, iar echipa de proiect a avut grijă să nu ne lipsească nimic. Am descoperit cu toții cultura și istoria Portugaliei în orele de portugheză și am devenit capabili să inițiem o conversație în această limbă.
Cele 3 săptămâni ne-au determinat să devenim mai încrezători în forțele proprii, au influențat îmbunătățirea modului în care ne exprimăm în limba engleză și ne-au ajutat să ne dezvoltăm cunoștințele din domeniul turismului, utile ulterior în calificarea noastră profesională. De asemenea, faptul că tutorele de practică din fiecare grupă ne încuraja tot timpul și ne dădea feedback la fiecare activitate practică, a făcut și mai plăcută această experiență.
Printre experiențele frumoase se numără și prieteniile strânse pe care le-am legat cu adolescenți din diferite regiuni ale Europei, iar programul cultural ne-a surprins plăcut, oferindu-ne o ,,poartă” spre deslușirea misterelor și frumuseții acestui ținut. A fost o experiență imposibil de uitat, pe care am recomanda-o tuturor!
Ana-Maria Ciuraru, Liceul Tehnologic ”Nicanor Moroșan” Pârteștii de Jos
„Let’s go IT: Pregătire internațională pentru o carieră mai bună”, experiențe de neuitat în cadrul proiectului Erasmus+VET de la Colegiul Național „Octavian Goga” Marghita, Bihor
„Let’s go IT: Pregătire internațională pentru o carieră mai bună” a fost un proiect de mobilități pentru formare profesională VET, desfășurat în perioada 1.11.2020 – 30.06.2022. În cadrul acestui proiect, 32 elevi din clasa a XI-a, de la profilul matematică-informatică, s-au deplasat în Granada (Spania) și în Paphos (Cipru), pentru a face practică în domeniul IT.
Implementat de o echipă de cadre didactice implicate în dezvoltarea copiilor și crearea de noi oportunități de învățare, proiectul și-a atins cu succes obiectivele prin intermediul activităților care au avut la bază metode de educație non-formală precum: dezbateri, prezentări, discuții libere, lucrul în echipă, seri interculturale, etc.
În cadrul proiectului s-a stabilit un parteneriat transnațional care a fost format din:
- Colegiul Național “Octavian Goga” din Marghita, Romania - beneficiar
- Andagrananet Granada, Spania si L. Lazarou CTC din Paphos, Cipru - organizații de primire
- M.E.P. Europrojects Granada, Spania si OPEI din Paphos, Cipru - organizații intermediare.
În decursul celor două mobilități timp de câte două săptămâni, elevii au avut parte atât de activități practice în domeniul IT, cât și de activități culturale. Participanții la stagiu au avut oportunitatea de a programa folosind echipamente IT performante și softuri adecvate, au învățat tehnici noi de programare. De asemenea au învățat programarea orientată pe obiecte și au acumulat cunoștințe în domeniul antreprenorial. Prin participarea la mobilitate elevii și-au dezvoltat încrederea în sine, au învățat să se autogospodărească și să conviețuiască într-un mediu diferit de cel familial. Și-au dezvoltat abilitățile de comunicare și de relaționare cu persoane din alte țări. Participanții au avut posibilitatea de a-și folosi cunoștințele de limba engleză într-un context real, de a-și forma noi planuri de carieră prin continuarea studiilor la un nivel superior.
Am pornit încrezători la drum că totul va fi bine! Mobilitatea din Granada, Spania, a fost una deosebită: în primul rând pandemia ne-a creat emoții încă din faza de pregătire a deplasării și până la întoarcerea acasă, apoi vara toridă din Andalucia ne-a provocat multă transpirație, în luna iulie înregistrându-se temperaturi de 42℃ la amiază. Nici mobilitatea din Cipru nu a decurs așa cum o planificasem în faza de scriere a proiectului. Din cauza pandemiei mobilitatea a fost amânată din luna octombrie 2021 până în luna mai 2022. Ne-am bazat mult pe experiența dobândită în cele 2 proiecte Erasmus+ VET finalizate cu succes în 2017 și 2019. Comunicarea foarte bună din cadrul grupului extins (profesori însoțitori, elevi, părinții acestora, organizatori și echipa de proiect) a constituit cheia succesului. Am avut parte de o experiență de neuitat datorită bunei organizări și bineînțeles oamenilor deosebiți pe care i-am întâlnit acolo, în Spania și Cipru. Cei 32 elevi participanți la mobilitate au dat dovadă de multă implicare și responsabilitate, au participat cu mare drag la toate activitățile programate în cele 2 săptămâni de stagiu și s-au întors în țară cu multe amintiri plăcute!
Iată câteva impresii ale tinerilor elevi în urma experienței lor din proiect:
”Proiectul acesta Erasmus+ a fost una dintre cele mai frumoase experiențe din viața mea și dacă s-ar putea aș repeta această experiență oricând. Am învățat multe lucruri noi în domeniul IT care îmi vor fi de folos pe viitor având în vedere că vreau să mă angajez în acest domeniu. Pe lângă asta m-am și distrat bine cu colegii pe care i-am cunoscut mai bine și am vizitat o regiune foarte frumoasă la Marea Mediterană într-o țară superbă, Cipru.” (Chira Cosmin)
”Perioada de 2 săptămâni petrecută în Orașul Paphos din Cipru în cadrul proiectului Erasmus+ “Let’s go IT” a reprezentat pentru mine o experiență de neuitat în care am învățat multe lucruri noi si mi-am făcut multe amintiri. Am avut ocazia să învăț programare avansată sub îndrumarea mentorului nostru domnul Lazaros Lazarou, care a dat dovada de seriozitate și dedicare. De asemenea, am avut ocazia să particip la diferite excursii și evenimente culturale. Consider ca prin acest proiect mi-am dezvoltat atât abilitățile de programare cât și cele de comunicare.” (Mărcuș Alex)
”Mi-am pierdut toată încrederea că vom merge în Cipru când ni s-a amânat proiectul din octombrie până în mai din cauza pandemiei, dar a fost o adevărată experiență să mă văd pe insulă. Aș recomanda oricui să se alăture unui astfel de proiect. Absorbirea unei culturi străine de cea de acasă, "culture shock-ul", învățarea unor noi moduri de a trăi, contextul acestor popoare și istoria formării lor sunt experiențe de neuitat. Când te afli pe tărâmuri străine, din fiecare colțișor curge istoria și personalitatea locului. E scos din poveste.” (Lazăr Cătălin)
”Sunt fericită că am avut ocazia să particip la acest proiect care mi-a oferit nenumărate experiențe de neuitat, unde mi s-a demonstrat ca învățatul are și părți distractive, unde am întâlnit oameni noi, și în care am creat legături strânse cu colegii mei. Și mai presus de atât, am colecționat multe amintiri frumoase la care sunt sigură că mă voi gândi cu drag. Sunt foarte mulțumită de tot ceea ce am experimentat în aceste 2 săptămâni și sunt nerăbdătoare să mai particip la astfel de proiecte.” (Florea Patricia)
”Pentru mine, experiența trăită în cadrul proiectului Erasmus+ a reprezentat o ocazie unică de a mă dezvolta atât pe plan cultural și personal, cât și profesional. Pe lângă abilitățile dobândite în domeniul programării în C++ am reușit să-mi dezvolt și abilitățile lingvistice, dar și de adaptare intr-un mediu nou”. (Gabriel Mărcuț)
”Acest proiect a fost unul de neuitat. Aș da oricând timpul înapoi ca să repet această experiență. Aici am învățat lucruri noi în IT dar am petrecut și un timp deosebit cu colegii mei învățând să trăim și să ne distram împreună”. (Mal Mark)
”Pot spune că această experiență a fost impresionantă. Am învățat multe lucruri atât legate de informatică cât și de cultura Paphosului și a Ciprului. Alături de colegii mei și de doamnele profesoare care au organizat acest proiect am creat multe amintiri și momente de neuitat. Vă mărturisesc că merită să vă alăturați mobilităților Erasmus+ atunci când va veni timpul, pentru că este o experiență de neratat.” (Arba Sara)
”Considerăm că această mobilitate ne-a dat o oportunitate unică de a ne dezvolta atât personal cât şi profesional. A fost un proiect bine pus la punct şi foarte bine gândit. Am avut ocazia să învăţăm atât limba cât şi tradiţiile, să ne depăşim limitele într-un mediu sigur, asigurat de proiect, totul într-o experienţă internaţională.” (Zaharia Diana şi Pop Eduard)
”Considerăm că această experienţă va rămâne cu noi pentru tot restul vieţii. În cadrul mobilităţii am avut ocazia să întâlnim oameni deschişi şi minunaţi, să învăţăm şi să ne îmbunătăţim abilităţile în domeniul IT şi, în acelaşi timp, să vizităm locuri pe care nu le vom uita prea curând.” (Burca Cristian şi Furic Patrik)
”Acest stagiu a însemnat pentru noi o experienţă de neuitat şi o oportunitate extraordinară de a performa în domeniul IT.” (Porţan Antonia şi Vlaic Mirel)
”Tristeţea gândului că aventura noastră a luat sfârşit se citea în privirile noastre. Aceste două săptămâni au însemnat pentru noi toţi un factor iniţiator în maturizare. Am învăţat să facem faţă situaţiilor imprevizibile, să ne orientam într-o ţară străină, să ne dezvoltăm noi abilităţi, să lucrăm în echipă, să ne ajutăm, evoluând împreună, iar unul dintre aspectele cele mai importante, să trăim clipa. Dorim tuturor măcar o dată în viaţă să trăiască o experienţă ca a noastră şi totodata sperăm la cât mai multe!” (Malinetescu Anamaria-Cora şi Duca Adina)
Prof. Zenovia Coraș, Manager de proiect
Vreau să devin tex-stilist european!
Liceul Tehnologic “Elisa Zamfirescu” din Satu Mare îşi asumă misiunea de a pregăti specialişti în domeniile industriei textile, esteticii și mecanicii auto. În cadrul instituției își desfășoară activitatea aproximativ 700 de elevi și 40 de cadre didactice care contribuie la îndeplinirea viziunii noastre, “un viitor sigur pentru comunitatea prin şcoala modernă, cu profesori deschişi şi absolvenţi profesionalizaţi prin creşterea calităţii actului instructiv-educativ”. Suntem Școală eTwinning din anul 2018 și ne-am dorit să fim și pe harta școlilor cu proiecte Erasmus+, astfel că am depus și am obținut finanțare pentru un proiect de mobilitate în domeniul educației și formării profesionale (VET).
Scopul proiectului “VREAU SĂ DEVIN TEX-STILIST EUROPEAN!” a fost de a organiza stagii de instruire practică pentru 30 de cursanți VET în companii/ instituții din Lisabona, Portugalia, specifice calificărilor TEXtile și coafor STILIST. Ne bucură foarte mult faptul că elevii stagiari din școala noastră au avut prilejul de a dobândi competențe profesionale specifice, lingvistice, sociale și interculturale într-un context european direct. Pentru a oferi egalitate de șanse, au fost selectați și elevi cu oportunități reduse și cu nevoi speciale.
Înainte de plecarea în mobilitate elevii au participat la un program de pregătire a stagiului și astfel au început să prindă contur vise și speranțe, mirajul Portugaliei fiind tot mai aproape.
Cu prilejul acestui proiect am dezvoltat parteneriate cu companii/instituții VET din Lisabona, care promovează valorile europene și învățarea la locul de muncă. Acești parteneri au fost: MODATEX - Centro de Formação Profissional da Indústria Têxtil, Vestuário, Confeção e Lanifícios (pentru calificarea Confecționer produse textile) și saloanele de frumusețe HAIRLABLX și Maria Lourenço (pentru calificarea Coafor stilist). Organizația intermediară Casa da Educaçao a sprijinit și a facilitat activitățile din timpul mobilităților și nu numai. Elevii participanți la cele două stagii au desfășurat câte 3 săptămâni de practică comasată la partenerii amintiți, unde și-au dezvoltat competențele profesionale specifice meseriei, câte 6 ore în fiecare zi. Pe toată durata mobilității au fost însoțiți de cadre didactice din școală care le-au oferit sprijin și consiliere.
La locul de practică, textiliștii au învățat să coasă diverse obiecte (un săculeț pentru uneltele de croitorie, o bluză, un pantalon scurt, un ornament pentru legat părul, o mască), utilizând mașini de cusut noi și moderne și alegându-și singuri materialul cu care să lucreze. Au fost îndrumați și sprijiniți de o doamnă tutore de practică foarte simpatică, empatică și antrenantă, cu o bogată experiență profesională, cu aptitudini pedagogice.
Coaforii stiliști au efectuat stagiul de practică la saloane de frumusețe elegante, cu aparate și echipamente de lucru de ultimă generație. Elevii și-au dezvoltat competențe precum aranjarea locului de muncă, relația cu clienții, spălarea părului, tunsul părului, coafarea cu placa, ondulatorul, bigudiuri, vopsirea părului sau împletituri.
Feedback-ul primit din partea tutorilor de practică a fost unul pozitiv, elevii fiind lăudați pentru atitudinea pe care au avut-o față de muncă și pentru comportamentul lor în general.
Experiențele sociale și culturale au fost, de asemenea, impresionante. Rămân de neuitat excursiile făcute la plaja Nazare, la Cabo da Roca (cel mai vestic punct al Europei), la biserica de pelerinaj Fatima, la palatul Sintra sau la Palatul Adjuda (o splendidă bijuterie arhitecturală neoclasică din Lisabona). Ne-au impresionat în mod deosebit și monumentele-simbol închinate Portugaliei pentru perioada epocii marilor descoperiri: Mănăstirea Jeronimo, Monumentul descoperirilor și Turnul Belem. Muzeul Naţional de Costume din Lisabona încearcă să evoce o imagine a diverselor epoci istorice din perspectiva modei şi a industriei textile. Colecţia mai include şi accesorii, jucării şi piese legate de istoria dezvoltării industriei textile, enele exponate datează încă din secolul al XIV-lea.
Oceanariul din Lisabona este cel mai mare acvariu interior din Europa, unde am putut admira ecosisteme cu flora și fauna marină.
O provocare a fost depărtarea de familie, prin care elevii au câștigat independență, încredere în forțele proprii și care i-a maturizat. Aproape toți elevii au experimentat pentru prima oară călătoria cu avionul sau cu metroul și au imortalizat cu bucurie momentele prin poze pe care le-au împărtășit cu prietenii și cu familia pe Instagram.
Mulțumim Erasmus+ pentru experiențele oferite! Dorim și altor elevi și profesori să aibă parte de aceleași experiențe minunate pe care le-am avut și noi, să își umple mintea cu învățătură, sufletul cu amintiri și inima cu dorința de a fi mai buni!
Erasmus+ în învățământul școlar
Acasă…în Europa…
Acreditarea Erasmus+ a Liceului “Voltaire” din craiova, una dintre marile reușite ale școlii noastre.
De aici ne începem povestea. Mai exact, când am auzit prima dată despre oportunitatea de a participa la o mobilitate dintr-un alt proiect Erasmus+ și am înțeles în ce constă, am fost foarte entuziasmate și ne-am depus imediat dosarul de candidatură. După o probă scrisă care să ateste că vorbim la un nivel avansat limba franceză și după un interviu unde am vorbit despre motivația noastră, despre cum credem că ne va ajuta în viitor această mobilitate și alte informații solicitate de comisia de selecție, după emoții, curiozitate, așteptare… am primit un rezultat pe măsură: am fost selectate! Beneficiile nu au întârziat să apară, dar despre acestea vă vom relata mai târziu.
Prin intermediul unui alt proiect, am avut posibilitatea să vorbim cu tineri din toate colțurile lumii, iar corespondentele noastre, două tinere din Franța cu care am stabilit relații strânse de-a lungul timpului prin intermediul comunicării scrise și care au ajuns să ne fie prietene, i-au spus doamnei profesor care urma sa ne coordoneze în calitate de mentor în perioada șederii noastre la Lycée Polyvalent Marie - Madeleine FOURCADE, Gardanne, în Franța că se oferă să ne fie gazde.
Pentru a elimina orice frică sau îndoială și pentru a ne pregăti pentru perioada ce avea să urmeze, pe lângă pregătirea lingvistică și culturală de care am beneficiat în școală, am mers într-o vizită pregătitoare împreună cu doamna director a Liceului "Voltaire", Prof.Dr. Loredana-Dorina Popi. Astfel, am făcut cunoștință cu profesorii pe care urma să îi avem, cu viitoarele noastre clase și, de asemenea, am putut să cunoaștem și să ne apropiem deja de familiile care ne-au găzduit și care ne-au ajutat să descoperim împrejurimile.
Această vizită pregătitoare a fost de un real folos, întrucât atunci când a fost momentul să plecăm singure știam deja cine și ce ne aștepta acolo, eram încrezătoare și nerăbdătoare să profităm din plin de șansa noastră. Am avut, totuși, puține emoții totuși, ce este perfect normal, însă acestea s-au risipit în momentul în care am pus pasul în aeroportul din Marseille. Am fost întâmpinate cu căldură de familiile gazdă, fețe cunoscute acum, care s-au asigurat că vom avea parte de cea mai frumoasă experiență.
Ele ne-au făcut să ne simțim incluse în colectivul școlar, am legat prietenii cu colegii de clasă, prietenii lor ne-au devenit și nouă prieteni, experiența școlară dobândind originalitate.
Noii noștri colegi au avut grijă să ne simțim mereu incluse în activitățile din clase, iar, în cazul în care aveam nevoie de ajutor, erau mereu pregătiți să ne sară în ajutor. Susținere și înțelegere am primit nu numai din partea elevilor, ci și a profesorilor, care au fost deschiși și răbdători cu noi, și tot timpul interesați de informațiile pe care le aveam de oferit despre România, despre cultura noastră, despre sistemul de învățământ, despre noi și familiile noastre. Când vine vorba de cursuri, toate au reprezentat un lucru nou, ceva nemaivăzut și incitant în același timp, deci nu putem spune că am avut preferate, deoarece fiecare venea cu farmecul ei, dezbaterile de la istorie-geografie și educație civică, limba și literatura franceză, discuțiile pe marginea operelor literare, ora de sport cu peretele de cățărat, ora de fizica cu experimentele și așa mai departe.
Pe lângă discuțiile de pe holurile sau din curtea școlii, cantina a constituit locul perfect pentru a povesti cum ziua respectivă decursese pentru fiecare, sau pentru a vorbi despre totul și nimic, o experiență într-adevăr inedită.
Părinții fetelor ne-au tratat ca fiind parte din familie, nu au făcut nicio diferență între noi și copiii lor. Atmosfera din casă, pe care într-o lună am ajuns să o considerăm acasă, a fost una exuberantă, plină de viață și culoare. Am avut parte de o experiență autentică, atât din punct de vedere culinar, cu mese cu specific franțuzesc, pregătite special pentru noi, cât și din punctul de vedere al călătoriilor. Ne-au arătat frumusețea Franței și ne-au dus în cele mai animate împrejurimi cunoscute de ei.
Toate aceasta le-am transmis colegilor noștri în România, fiecare experiență și trăire stârnindu-le astfel curiozitatea pentru a merge într-un proiect Erasmus. Am prezentat clipuri, PowerPoint-uri, am animat ateliere, am folosit fise pentru expresii, am împărtășit cu drag ce am învățat în speranța că le poate fi și lor de ajutor.
Este un pas care necesită curaj, însă….. merită din plin. Așteptările ne-au fost întrecute. Ne-am simțit incluse de toți cei din jur, de familie, de profesori și de colegi, astfel încât în luna petrecută acolo am ajuns să ne simțim ca în orașul nostru natal.
Sperăm ca împărtășirea experienței noastre să vină ca o încurajare pentru oricine se gândește să beneficieze de programul Erasmus+ și vrem să vă spunem că, înarmați cu entuziasm, cunoștințe și cu mintea deschisă, porțile Europei vă așteaptă.
Naomi Badea și Georgescu Bianca, eleve la Liceul “Voltaire” din Craiova
Ghid de resurse digitale cu tehnici, metode și bune practici de coaching
Coaching? Un termen care pentru unii este deja o practică, pentru alții, încă, o necunoscută.
Dacă în mod uzual termenul de coaching este asociat cu sportul sau cu mediul de business, prin proiectul Erasmus+ „Coaching for staff professional development in education (CoDe)” am încearcat o abordare inovativă – o extindere a practicilor sale către mediul educațional.
Am avut întrebări, am căutat răspunsuri și am ajuns să construim, în perioada 2019-2022, un parteneriat european cros-sectorial, alături de instituții europene: National Centre for Education – Letonia (coordonator), Riga Educational and Informative Methodological Center – Letonia, Masarykova Univerzita – Cehia, Centre for Advancement of Research and Development in Educational Technology Ltd – Cipru, Education and Teacher Training Agency – Croația, Learn Sheffield – Marea Britanie.
Scopul proiectului a fost să analizeze experiența și cele mai bune practici ale țărilor partenere în utilizarea coaching-ului ca instrument pentru gestionarea mai eficientă a schimbărilor și crearea unui mediu de susținere orientat spre creștere, precum și identificarea oportunităților pe care le oferă coaching-ul pentru dezvoltarea angajaților și colaborare.
Obiectivele specifice au fost atinse și vizau:
- Studii referitoare la rolul coaching-ului în dezvoltarea profesională și personală a angajaților;
- Colectarea de exemple de bune practici ce ilustrează implementarea cu succes a coaching-ului în organizații din diferite sectoare, promovând creșterea constantă a angajaților;
- Colectarea și compilarea metodelelor și tehnicilor de coaching utilizate în educație și în mediul de afaceri din țările partenere.
Pe parcursul perioadei de desfășurare (2019-2022) au fost prevăzute vizite de studiu în țările partenere și ateliere locale, contribuții la realizarea produsului intelectual rezultat din proiect (Colecția Digitală de Resurse), crearea de noi conexiuni între școli și instituții specializate, pentru a realiza un schimb de practici relevante pentru comunitatea ieşeană, contribuind la o mai bună înțelegere și o mai bună cunoaștere a utilizării tehnicilor de coaching pentru îmbunătățirea performanțele școlare.
Prin produsul rezultat, colecția digitală de resurse cu studii de caz în coaching și exemple de bune practici din țările partenere, dorim să încurajăm școlile să utilizeze tehnici și elemente de coaching pentru gestionarea eficientă a schimbărilor, colaborarea, înțelegerea reciprocă, identificarea problemelor, luarea deciziilor, reducerea sindromului de burnout, dezvoltarea individuală și în echipă, precum și îmbunătățirea competenței socio-emoționale.
Din cuprinsul colecției, putem semnala secțiunea „Studii de caz”, în care se regăsesc prezentate: „Coaching-ul în activitatea directorului unei instituții de învățământ”, „Coaching pe baza autoevaluării și a evaluării”, „Consultarea unui profesor pentru a spori eficiența lecției”, „Planuri de dezvoltare pedagogică personală ca instrument utilizabil în mentorat și coaching”, „Psihologie Pozitivă & Modelul PERMA”, „Self-Coaching – Lucrul cu propria persoană”, „Consolidarea competențelor de ascultare”, respectiv secțiunea ”Metode și tehnici de coaching” cu prezentările: „Un model bazat pe competențe pentru coaching și mentorat”, „Ciclul bazat pe reflecție al lui Gibbs”, „Metoda Hamburger”, „Cum putem să îmbunătățim relațiile?”, „Modelul de feedback IDEA”, „Metafora”, „Modelul lui Pendleton”, „Coaching axat pe practică”, „Echipele de reflecție ale lui T. Andersen”, „Modelul de coaching SMART”, „Metoda întrebărilor”, „Modelul GROW”, „Tehnica de coaching Moonshot”, „Timp de gândire”, „Copacul lucru-viață”.
Prin proiectul recent încheiat, expunem activități și rezultate, dar, mai mult de atât, dorim să deschidem o pagină importantă în adoptarea coachingului în mediul educațional preuniversitar.
Educația adulților în Erasmus+
Copiii cu părinți plecați în străinătate - în atenția organizațiilor din 6 țări europene
No left behind children - An action plan for parental education of migrant parents este un proiect născut din dorința de a contribui la condițiile de viață și dezvoltare pentru copiii din familiile cu părinți plecați în străinătate. Șase organizații din țări diferite (Noi Re-Creăm-România, Previform- Portugalia, KMOP- Grecia, Synthesis-Cipru, Promimpresa-Italia, Inercia Digital-Spania) au cercetat contextele locale, regionale și naționale, pentru a identifica nevoi specifice ale copiilor ai căror părinți care au plecat într-o altă țară pentru oportunități profesionale mai bune.
Proiectul a început în noiembrie 2020 și se încheie în noiembrie 2022 și a avut ca obiective dezvoltarea de competențe pentru educatorii parentali (care lucrează cu părinții plecați în străinătate și cu copii acestora), precum și dezvoltarea abilității părinților care se află în acest context special, abilități care țin de comunicare și de păstrarea unei bune relații cu copiii, în ciuda distanței.
Am început prin a organiza focus grupuri cu educatorii parentali din fiecare țară (16 educatori parentali), acest prilej fiind unul favorabil strângerii de informații relevante, pentru dezvoltarea unor instrumente utile deopotrivă pentru acești profesioniști, cât și pentru părinți și pentru copii. Pornind de la aceste focus grupuri, am stabilit 15 teme care au fost transpuse în materiale video, însoțite de activități ce pot fi derulate sub coordonarea educatorilor parentali, dar și de către părinți în mod individual.
De asemenea, împreună cu experții implicați în proiect am realizat studii despre modul în care problema copiilor rămași acasă este tratată din perspectivă instituțională și a acțiunii societății civile, în fiecare dintre țări. Aceste materiale, alături de o serie de articole care prezintă anumite probleme specifice ale relației părinți-copii, sunt informații valoroase care pot fi utilizate de educatorii parentali pentru a comunica cu părinții și copiii, pentru a-i sprijini în menținerea unei relații sănătoase, chiar și atunci când intervine distanța.
Am reușit de-a lungul proiectului să realizăm și tutoriale cu activități simple ce pot fi realizate de părinți împreună cu copiii, când aceștia sunt plecați din țară: activități fizice, jocuri, teme, etc. În completare, ultimul instrument al proiectului este o aplicație disponibilă pentru Android (aplicația Keep în Touch), prin care copiii și părinții devin parteneri în realizarea unor sarcini comune, pot să își împărtășească experiențele zilnice și pot simți că nu sunt atât de departe unii de ceilalți.
Toate aceste instrumente au fost prezentate, discutate și pilotate în cadrul unei activități de învățare pentru 24 de educatorii parentali, care s-a desfășurat în Timișoara, în iulie 2022. În cadrul acestui training, experții din cele 6 țări au luat parte la un schimb util de informații și practici pe care le vor implementa în activitatea desfășurată de fiecare dintre ei, în țările de origine.
În concluzie, ne dorim ca proiectul nostru să producă o reală diferență în practica de lucru pentru educatorii implicați în proiect, dar să reprezinte și o sursă de informare și activități utile pentru părinți și copii (din cele 6 țări, dar și din Europa, prin traducerea în engleză a tuturor materialelor).
WISE (Rolul întreprinderilor sociale de inserție) pentru perfecţionarea competențelor digitale
WISE (Rolul întreprinderilor sociale de inserție) pentru perfecţionarea competențelor digitale este un program de doi ani, dezvoltat în cadrul programului Erasmus+, care urmăreşte să creeze şi să ofere materiale de învăţare pentru perfecţionarea şomerilor de lungă durată slab calificaţi, în cadrul programelor de inserție socio-profesională.
Totodată, proiectul și-a propus să consolideze competențele pedagogice ale profesioniștilor care lucrează direct cu participanții la programele de inserție socio-profesională, oferindu-le un ghid de job coaching.
Pentru atingerea acestor obiective ambițioase, Asociația Ateliere Fara Frontiere în parteneriat cu Fundació Formació i Treball (Regiunea Catalunia, Spania), Brigades Nature (Franța), Rețeaua Europeană a Întreprinderilor de Integrare Socială - ENSIE (Sediu – Belgia) și RISE, România Rețeaua Română a Întreprinderilor Sociale de Inserție (România), au făcut echipă de lucru comună, au făcut schimb de cunoștințe și experiență și au conlucrat pentru elaborarea acestor materiale.
Parteneriatul strategic al celor 5 membri de proiect a dus la obținerea de rezultate concrete, precum: producerea de materiale de e-learning pentru alfabetizare, abilități de calcul numeric și dezvoltarea competențelor digitale de bază ale adulților defavorizați, un ghid pentru formarea pedagogilor/ liderilor de echipă/ consilierilor din întreprinderile sociale de inserție, un material de prezentare a rolului întreprinderilor sociale de inserție în Europa și un Observator online al politicilor de integrare în muncă, materiale de învățare, studii de caz din țările participante, materiale disponibile oricărei organizații care dorește să se angajeze în aceste activități la locul de muncă strategii educaționale, organizații de servicii sociale de politici și practici în țările participante.
Toate produsele intelectuale dezvoltate în cadrul proiectului sunt în format digital astfel încât să poată depăși barierele geografice și temporale dar și pentru a promova modalități de învățare moderne și prietenoase cu mediul înconjurător. Materialele pot fi accesate liber și descărcate de mai jos.
Grupul online Educația Adulților Erasmus+
Grupul online Educația Adulților Erasmus+, inițiat pe platforma Facebook, este dedicat celor care sunt implicați în activități de educația adulților în România, beneficiari ai programului Erasmus+ sau interesați de oportunitățile oferite de acesta.
Scopul grupului este de a crea o comunitate virtuală în care profesioniștii din domeniu să se conecteze, să își împărtășească informații despre proiectele pe care le derulează sau le-au derulat, să intre în dialog, să creeze sinergii si să afle despre evenimentele și măsurile de sprijin pe care Agenția Națională (ANPCDEFP - instituția care administrează în România programul Erasmus+) le oferă. Echipa Agenției se implică de asemenea în mod direct în moderarea acestei comunități.
Corpul European de Solidaritate
Ce este și care sunt oportunitățile oferite
Tinerii și organizațiile pot participa la proiecte finanțate prin Corpul European de Solidaritate prin care pot să învețe, să se dezvolte și să vină în sprijinul comunităților din care provin. Printre avantaje:
- organizațiile pot deveni o resursă importantă pentru comunitate dacă dezvoltă proiecte de solidaritate
- tinerii își pot ajuta organizația să se dezvolte și să răspundă mai bine nevoilor comunității
- participanții își pot dezvolta competențe personale și profesionale
Cursurile organizate prin Corpul European de Solidaritate sunt gratuite. Consultă calendarul acestora sau vezi direct mai multe detalii mai jos.
Formator - modelator
Reţeaua de formatori a ANPCDEFP există din 2007 când, în cadrul programului Tineret în Acţiune, se concentra pe cursuri de scriere și management de proiect, promovarea metodelor şi instrumentelor de educaţie nonformală, managementul voluntarilor, constituirea de ONG-uri, precum și pe alte tipuri de cursuri tematice. În perioada 2014-2019, formatorii au organizat cursuri de scriere proiecte, designul activităţilor de învăţare, dezvoltare organizaţională şi diseminarea şi exploatarea rezultatelor obţinute în proiecte pentru programul Erasmus+.
Din 2007 până în prezent, reţeaua a asigurat şi cursurile specifice formării voluntarilor în cadrul Serviciului European de Voluntariat, respectiv din 2018, Corpului European de Solidaritate. O parte dintre formatorii Erasmus+ sunt implicaţi în cursuri internaţionale de formare organizate prin reţeaua SALTO a Comisiei Europene.
PRIORITAR: INCLUDERE, DIVERSITATE ȘI SUSTENABILITATE
Seria ID Talks "Să vorbim despre (anti)rasism!" se apropie de final
În perioada 7 septembrie – 2 noiembrie SALTO Inclusion&Diversity a derulat o ediție a ID Talks: o serie de 5 evenimente online, organizate o dată la două săptămâni, de până la 90 de minute, cu invitați inspiraționali, perspective noi, discuții în grupuri mici și sesiuni de întrebări și răspunsuri.
Acastă nouă serie este organizată sub motto-ul „Să vorbim despre (anti)rasism!”. Seria reprezintă un spațiu de reflecție, în care participanții au ocazia să își pună sub lupă atitudinile, credințele și practicile proprii, sociale și organizaționale, să analizeze rădăcinile și mecanismele discriminării rasiale, precum și să examineze propriile părtiniri.
Ultimul atelier a fost organizat în data de 2 noiembrie, cu titlul "ID Talks Practicing Anti-Racism", având-o ca invitată pe dna. Miriam Petra Ómarsdóttir Awad, Agenția Națională Erasmus+/Tineret, Islanda.
Aflați cum programele UE pentru tineret oferă oportunități și formate pentru activitatea de tineret împotriva rasismului. Vino și învață din experiențele existente. Vă oferim sfaturi și trucuri pe care le puteți utiliza în practica de muncă pentru tineret la nivel local și internațional. Aflați cum puteți utiliza cel mai bine munca pentru tineret pentru a promova și practica antirasismul.
Despre sustenabilitate și schimbări climatice
Noul program Erasmus+ sprijină Pactul verde european (European Green Deal) și Politicile Uniunii Europene în domeniul climei. În conformitate cu prevederile acestui acord european, programul va oferi stimulente financiare participanților care utilizează moduri de transport durabile. De asemenea, va investi în proiecte care promovează conștientizarea problemelor de mediu și vor facilita schimburile legate de atenuarea crizei climatice.
sau
Niciun gest nu este prea mic, nicio contribuție nu este lipsită de importanță! Ce mai poți face:
Serviciul de informare Eurodesk facilitează gratuit accesul la oportunități de implicare la nivel european pentru tineri și pentru cei care lucrează cu tinerii în 37 de țări europene, cu sprijinul a peste 1.600 de multiplicatori de informații la nivel local.
Nou Comitet Executiv Eurodesk
Rețeaua Eurodesk și-a ales noul Comitet Executiv în cadrul Adunării Generale, care a avut loc în Zagreb, Croația, în perioada 27 septembrie - 1 octombrie 2022.
Noii membri ai Comitetului Executiv Eurodesk sunt:
- Președinte: Lorena Baric - Eurodesk Croația
- Claire Conlon - Eurodesk Franța
- Zsófia Bertalan - Eurodesk Ungaria
- Pavlína Macounová - Eurodesk Republica Cehă
- Miriam Petra Ómarsdóttir Awad - Eurodesk Islanda
- Robert Helm-Pleuger - Eurodesk Germania
- Valentina Piras - Eurodesk Italia
"Eurodesk schimbă viețile sutor de tineri și sunt încântată să fac parte din această rețea activă și implicată. Haideți să lucrăm împreună pentru a-i împuternici, ghida și sprijini pe tineri în crearea vieții lor" a declarat Lorena Baric, noul Președinte al rețelei europene Eurodesk.
Noii membri aleși ai CEE și-au împărtășit angajamentul de a face organizația mai prietenoasă cu tinerii, incluzivă și inteligentă, de a sprijini și dezvolta rețeaua de multiplicatori și de a consolida parteneriatele cu alți actori relevanți pentru a oferi oportunități tuturor tinerilor.
Rețeaua i-a mulțumit Ingridei Jotkaitė, fost președinte Eurodesk. În timpul mandatului său de 4 ani, aceasta a pledat cu tărie pentru recunoașterea sectorului de informare a tinerilor, pentru a le oferi un loc tinerilor în cadrul organizației și pentru a dezvolta cooperarea cu partenerii noștri.
Al 5-lea Summit European al Educației
Cel de-al 5-lea Summit european al educației, organizat pe tema "Minți tinere și strălucitoare", pune tineretul și educația în centrul atenției, oferindu-le tinerilor minți strălucitoare posibilitatea de a contribui la modelarea viitoarei direcții a educației și formării în Europa.
Tinerii reprezintă viitorul Europei și vor juca un rol central în tranziția ecologică și digitală a societăților noastre. În acest sens, este esențial ca sistemele europene de educație și formare să se poată adapta pentru a permite tuturor tinerilor să își dezvolte aptitudinile și competențele de care au nevoie pentru a prospera și a inova.
Evenimentul va fi organizat pe data de 1 decembrie 2022, începând cu ora 09:30 CET și va fi transmis în direct online.
Europa ta, părerea ta!
Comitetul Economic și Social European (CESE) invită tineri europeni să participe în perioada 23-24 martie, la Bruxelles, la cea de-a 14-a ediție a conferinței “Europa ta, părerea ta!” (Your Europe, Your Say).
Tinerii cu vârste cuprinse între 16 și 18 ani, care vor să își împărtășească ideile despre democrația participativă cu alți tineri studenți din Europa, sunt invitați să aplice.
Termenul limită pentru înscriere este 30 noiembrie 2022.
Testul UE pentru tineret
Testul UE pentru tineret este un instrument de evaluare a impactului pentru asigurarea faptului că tinerii sunt luați în considerare în cadrul proceselor de elaborare a politicilor din UE.
Prin acest test, UE urmărește crearea unor politici mai eficiente, de lungă durată și cu impact, care să se apropie în mod activ de decalajele de inegalitate și să ia în considerare generațiile actuale și viitoare. Politicile vor aborda mai bine experiențele, nevoile și așteptărilor tinerilor și vor ajuta cea mai tânără generație din Europa să își maximizeze potențialul lor.
Acest instrument este conceput pentru a evalua efectele pe care le-ar putea avea orice noi propuneri asupra tineretul european. Acesta ar trebui să includă un impact de impact și o consultare semnificativă cu reprezentanți și experți în domeniul tineretului și să identifice măsurile de atenuare necesare pentru evitarea impactului negativ.
Modele pentru tineri - modele de urmat
În zilele de azi, rareori ne adresăm colegilor sau cunoscuților noștri pentru a găsi motivație sau inspirație. În schimb, ne îndreptăm privirile spre persoane mai în vârstă sau celebrități. În noua serie “Modele pentru tineri - modele de urmat”, tinerele Paulina Tura și Agnė Jankauskaitė doresc să spargă aceste tipare și să acorde mai multă recunoaștere noilor talente, astfel încât tinerii să se poată inspira unul de la celălalt.
În acest al treilea episod al seriei, cele două tinere gazde vă fac cunoștință cu un tânăr scriitor și poet din Polonia, Bartosz Krawiec. Deși abia a promovat examenele finale de liceu, el a publicat deja o carte cu poeziile sale.
Multilingv. Multicultural
Certificatul Lingvistic European pentru proiecte inovatoare în domeniile predării și învățării limbilor străine
Începând cu anul 2023, Certificatul lingvistic european se va acorda numai proiectelor finanțate prin Programul Erasmus+. Prioritățile 2022 - 2023, pe baza cărora se vor evalua candidaturile de anul viitor, sunt:
Prioritatea 1
Sprijinirea includerii în școli, instituții de educație și formare profesională, instituții de învățământ superior și organizații de educație a adulților a migranților și refugiaților nou-sosiți, prin promovarea unor
- Măsuri menite să sprijine copiii refugiați și
- Dezvoltarea dimensiunii incluzive a instituțiilor de învățământ, prin:
- abordări pedagogice care au în vedere identitățile culturale și sociale ale elevilor și studenților migranți și le apreciază ca fiind avantaje de necontestat;
- promovarea multilingvismului și a „conștientizării lingvistice” – prin aprecierea ca binevenite alături de limba de școlarizare a tuturor limbilor vorbite de elevi, părinți și de alte părți interesate din școli și comunități → obținerea unor rezultate academice mai bune, consolidarea unui sentiment de apartenență și a stării de bine în școală;
- păstrarea unui dialog deschis cu toți actorii și cu întreaga comunitate școlară, cu implicarea părinților și a altor părți interesate.
Prioritatea a 2-a
Dezvoltarea profesională a cadrelor didactice pentru a aborda incluziunea și dialogul intercultural, în special în ceea ce privește o diversitate lingvistică crescută în clasă, prin
- practici care contribuie la abordarea diversității crescute în școli;
- inițiative și pedagogii care să contribuie la îmbunătățirea competențelor și a expertizei cadrelor didactice și a personalului educațional, în general, pentru a preda în contexte multilingve, multiculturale.
Un raport Eurydice din 2019 intitulat „Integrarea elevilor din mediile migranților în școli în Europa” constată că astfel de practici:
- ajutați elevii migranți să învețe mai ușor limba de predare
- le oferă șansa de a-și reconstitui identitatea de sine într-un mod pozitiv, deoarece limba (limbile) și cultura (culturile) lor sunt apreciate, alături de cele ale țării gazdă.
Prioritatea a 3-a
Proiecte care abordează minoritățile și limbile regionale ca mijloc de promovare a echității, a coeziunii sociale și a cetățeniei active
- Incluziunea și respectul pentru bogata diversitate culturală a Europei reprezintă una dintre prioritățile și obiectivele Comisiei Europene. Patrimoniul cultural al Europei ar trebui protejat și consolidat.
- Recomandarea Consiliului privind o abordare cuprinzătoare a predării și învățării limbilor străine se referă la practicile existente în regiunile bilingve și multilingve, în care limbile „de origine”, limbile regionale sau minoritare sunt predate împreună cu alte limbi de școlarizare. Multe abordări pedagogice interesante pot fi găsite în astfel de regiuni din Europa.
- Proiectele cărora li se poate atribui Certificatul lingvistic european ar trebui să ilustreze astfel de practici și să vizeze în special promovarea echității, a coeziunii sociale și a cetățeniei active.
Prioritatea a 4-a
Învățarea limbilor străine pentru a veni în sprijinul dezvoltării personale a cursanților adulți, prin dezvoltarea, transferul și implementarea unor:
- metode și tehnici de predare a limbilor străine care pot permite lucrul cu cursanții adulți cu mai puține oportunități, în special cu un nivel scăzut de calificare;
- învățarea limbilor străine prin mentorat, auto-dezvoltare, sarcini din viața reală care încurajează cursanții adulți să se confrunte cu mai multe provocări și complexități și să-și consolideze încrederea;
- practici care permit creșterea mobilității profesorilor de limbi străine și a educatorilor care lucrează cu cursanții adulți cu mai puține oportunități;
- rețele ale instituțiilor care oferă servicii de dezvoltare a competențelor lingvistice.
Webinare organizate de EAQUALS și ECML dedicate educației lingvistice și multilingvismului
EAQUALS (The Evaluation and Acreditation of Quality Language Services - Asociația pentru evaluarea și acreditarea serviciilor lingvistice de calitate) a fost fondată în 1991 și este o asociație non-profit înregistrată în Anglia și Țara Galilor. Webinarele și resursele acoperă o serie de teme relevante pentru profesori, formatori de profesori, manageri academici și directori de studii și furnizează studii de caz privind trecerea la livrarea online a cursurilor.
ECML (The European Centre for Modern Languages of the Council of Europe - Centrul European pentru Limbi Moderne al Consiliului Europei) promovează excelența în educația lingvistică având ca obiectiv strategic susținerea statelor membre în implementarea unor politici eficiente de predare/învățare a limbilor străine prin:
- susținerea învățării și predării tuturor limbilor străine;
- promovarea dialogului și a schimbului între profesioniștii activi în domeniul educației lingvistice;
- instruirea multiplicatorilor;
- sprijinirea rețelelor prin organizarea și finanțarea unor programe și proiecte de cercetare.
EURYDICE
Rețeaua Eurydice își propune să faciliteze cooperarea europeană în domeniul educației. Publicațiile realizate în cadrul rețelei reprezintă o foarte bună sursă de documentare – prin furnizarea de informații clare, concise, actualizate și bine documentate. Publicațiile Eurydice pot să fie descărcate gratuit.
Structural indicators for monitoring education and training systems in Europe – 2022. Overview of major reforms since 2015
În ediția din acest an, sunt analizați peste 20 de indicatori structurali cheie referitori la politicile educaționale privind educația timpurie, nivelul competențelor de bază, părăsirea timpurie a educației și formării și învățământul superior. Se oferă o scurtă trecere în revistă a reformelor majore în aceste domenii de politici începând cu anul școlar/universitar 2014/2015.
Raportul include pentru prima dată un set nou de indicatori privind competențele digitale, evidențiind politicile cheie din Europa care sprijină dezvoltarea competenței digitale în școală. Selecția de indicatori se bazează pe prioritățile strategice prezentate în Planul de acțiune pentru educația digitală 2021-2027 al Comisiei Europene.
Actualizarea din 2022 a indicatorilor structurali acoperă statele membre UE, precum și Albania (doar pentru competența digitală), Bosnia și Herțegovina, Islanda, Liechtenstein, Muntenegru, Macedonia de Nord, Norvegia, Serbia și Turcia.
Mesaje cheie (pentru indicatorii referitori la competențele digitale):
- În cele mai multe sisteme europene de educație, predarea obligatorie a competențelor digitale pentru toți elevii începe în învățământul primar (nivel ISCED 1). Pe de altă parte, autoritățile la nivel înalt din domeniul educației din cele trei comunități din Belgia, Germania, Irlanda, Țările de Jos, Slovenia, Islanda și Norvegia nu au stabilit o clasă la care să înceapă predarea obligatorie a competențelor digitale pentru toți elevii.
- În Europa, competențele digitale se predau după mai multe abordări curriculare, care se pot aplica în paralel sau pot alterna în funcție de nivelul de învățământ. În învățământul primar, cea mai întâlnită abordare este predarea transcurriculară a competențelor digitale, pe când în învățământul secundar inferior, predarea se face de cele mai multe ori în cadrul unei discipline separate obligatorii.
- Marea majoritate a sistemelor europene au inclus rezultate ale învățării explicite în toate ariile competenței digitale. În ansamblu, la nivelul celor cinci arii de competență selectate, se indică cel mai frecvent rezultate ale învățării pentru „evaluarea datelor, informațiilor și a conținuturilor digitale”, în timp ce există rezultate relativ mai puține pentru „utilizarea creativă a tehnologiilor digitale”.
- În aproximativ jumătate dintre toate sistemele de educație, autoritățile la nivel înalt impun includerea competențelor digitale specifice cadrelor didactice în curriculumul pentru formarea inițială a acestora. În restul sistemelor europene de educație, nu există astfel de cerințe la nivel înalt.
- În ansamblu, se pare că încă mai sunt multe de făcut pentru orientarea și sprijinul mai activ la nivel înalt în vederea îmbunătățirii pregătirii profesorilor, dezvoltării evaluării elevilor prin teste naționale și stabilirii unor ecosisteme digitale viabile în școală.
Publicațiile Eurydice pot să fie descărcate gratuit și sunt disponibile prin accesarea următoarelor link-uri:
Vă recomandăm:
Cele 100 de limbaje ale copilului:
Trei ...pe lună:
- Poveștile care ne fac bine. Exerciții de imaginație, scriere creativă și teatru – un proiect al Teatrului „Ion Creangă“ din București, co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN), care propune și un „Manual de bine” – o publicație cu 24 de povești scrise de copiii din centrele de zi din subordinea DGASPC Sector 5 și un set de bune practici elaborat de psihologul Lorena Diaconescu.
- Descoperă HAPPIFY și știința din spatele său (EN)
- Un sondaj GREEN: ECOrasmus - Eco-friendly practices in youth work - Online Survey (pentru fiecare formular completat, organizatorii vor planta un copac, ajutați-i și voi!)
O nouă voluntară la Comunicare
Începând cu această lună, departamentul de Comunicare din cadrul ANPCDEFP are o nouă voluntară. Ana-Maria este o tânără studentă, pasionată de domeniul sănătății și al voluntariatului. Vă invităm să faceți cunoștință cu ea în rândurile de mai jos.
“Absolventă a Departamentului de Sănatate Publică, din cadrul Universității Babeș-Bolyai, am decis să îmi continui studiile universitare de masterat într-un domeniu diferit: Management, în cadrul Școlii Naționale de Științe Politice și Administrative. Am hotărât să îmi concentrez atenția pe aspectul managerial al sistemului de sănătate, deoarece contextul ultimilor ani mi-a demonstrat cât de importantă este gestionarea situațiilor de criză.
Cele două domenii de studiu menționate mai sus pot fi privite din exterior ca fiind opuse, însă pentru mine au reprezentat o interconectivitate, care mi-a stârnit curiozitatea. Am avut posibilitatea a aprofunda această legătură în mod practic, în cadrul unui internship oferit de Comisia pentru Sănătate și Familie din cadrul Camerei Deputaților. Și în România, managerierea sistemului de sănătate este una din preocupările majore ale momentului, mai ales după loviturile puternice trăite în ultimii ani. Cu această ocazie, am observat cât este de importantă o gestionare eficientă a dificultăților și obstacolelor care apar în sistem.
Pe lângă pasiunea pentru domeniul sănătății, una dintre principalele mele înclinațiii a fost și sper să și rămână în zona de ajutor umanitar. Mi-a plăcut mereu să ascult oamenii atunci când aveau nevoie, să îi ajut cu soluții la problemele pe care le aveau și să mă implic direct în comunitățile lor. Mi-am dedicat mult timp activităților caritabile și mi-au plăcut în special cele în care puteam să ajut copii. Îndrăgesc foarte mult activitățile cu cei mici, mă relaxează și în același timp mă încarcă cu energie bună, iar asta se întâmplă de fiecare dată când coordonez activități pentru includerea copiilor cu dizabilități auditive.
Programele de voluntariat și stagiile de practică, atât în țară, cât și în afară, mi-au deschis orizonturile spre cunoașterea unor lumi și culturi diferite și mi-au oferit posibilitatea să interacționez cu persoane din “all walks of life”. Răbdarea și compasiunea m-au ajutat să înțeleg diferențele culturale, să încerc să pun deoparte prejudecățile și să fiu deschisă spre tot ceea ce înseamnă nou.Tot acest cumul de experiențe, fie ele pozitive, fie negative, m-a făcut să îmi dezvolt pasiunea pentru cunoaștere: vreau să descopăr lumea, culturi noi, îmi doresc să interacționez cu cât mai mulți oameni și astfel să ies cât mai mult în afara zonei mele de confort. Și chiar asta mi-am și propus să fac în cadrul stagiului de voluntariat din departamentul de Comunicare al Agenției Naționale, așa că abia aștept să mă implic cât mai mult.”
Programe europene, proiecte, studii, inițiative, priorități, strategii. Toate au în spate povești, întâmplări, experiențe, emoții. Toate vin cu perspective și conduc spre învățare.
Ne dorim ca, alături de actori din media, să ducem această învățare cât mai aproape de toți cei interesați de ea, de cei dornici de implicare și transformare.
Fie că ajungem către public alături de parteneri media care ne împărtășesc viziunea, fie că poveștile ajung să fie spuse, scrise, ilustrate ca urmare a preocupărilor media, faptul că există acest spațiu media alocat educației e un plus.
Ne dorim să acordăm, la rândul nostru, spațiu în ANews pentru partenerii noștri - Radio România Cultural și Tribuna Învățământului, dar și pentru alte apariții media dedicate învățării care pot inspira și motiva.
eTwinning – o întreagă lume virtuală a învățării
“Be Europe”- “Fii Europa”! – podcasturi despre avantajele învățării prin Erasmus+
Săptămâna europeană a competențelor profesionale
Cadre didactice de la Școala Gimnazială Ipotești, într-o experiență de mobilitate ERASMUS în Spania
Ea e profa pe care o îndrăgește orice licean! Carmen Răileanu: „Cel mai important pentru un tânăr este să știe bine o meserie”
ANews este publicația lunară a Agenției Naționale pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale.
Dacă sunteți implicați în proiecte din domeniile educației, formării profesionale sau tineretului și doriți să publicați articole despre acestea în revistă, dacă aveți recomandări sau dacă doriți doar să ne scrieți, folosiți adresa ileana.racoviceanu@anpcdefp.ro. Avem rugămintea ca materialele pe care le trimiteți să întrunească următoarele cerințe tehnice pentru publicare: o pagină A4, text scris cu diacritice, stil jurnalistic care să evidențieze în primul rând experiența de învățare, continuare (follow-up) și impact asupra activităților profesionale și/sau personale. Fotografiile care însoțesc textul vor fi de minim 300 dpi, atașate separat în email, nu inserate în documentul Word. Fotografiile vor reprezenta imagini de la activitățile de învățare/formare și nu se vor monta în colaje sau alte formate.
Toate informațiile din articolele despre proiectele finanțate cu sprijinul Comisiei Europene reflectă numai punctul de vedere al autorilor, iar Agenția și Comisia Europeană nu sunt responsabile pentru eventuala utilizare neadecvată a acestora.
Credits:
Created with images by denys_kuvaiev - "Protest manifestation against war in Ukraine" • Günter Albers - "Beautiful forest with moss-covered soil and sunbeams through the trees" • lindacaldwell - "books hanging as decoration, Porto, Portugal" • lucid_dream - "Things To Do In 2023 written on an old typewriter " • thodonal - "Woman touching an e-learning concept" • Andrii Zastrozhnov - "Pencil - direction indicator - choice of old or new way. Progress and new opportunities, motivation and evolution." • DragonImages - "Forming star shape" • KevinSchmid - "norway reflection travel" • luckybusiness - "students studying on university campus." • gustavofrazao - "Moldova wooden sign with winery background" • The KonG - "Learning online, E-learning, Business studying concept. Laptop and glowing light bulb digital line on table for self learning idea from home" • Vasyl - "Children at school" • Hero Images/Hero Images - "Business colleagues in training class" • Rawpixel.com - "Rearview of diverse people hugging each other" • REDPIXEL - "Teamwork, network and community concept." • chrupka - "priority word made with colorful felt letters" • artrachen - "Growth Trees concept Coffee bean seedlings nature background Beautiful green" • zinkevych - "multicolored youth gym shoes on floor" • Prostock-studio - "Collage of diversed people expressing positive emotions" • Jakub Krechowicz - "Colorful painted group of people figures" • Prostock-studio - "Cropped of asian woman foreign language teacher using laptop" • zimmytws - "education key" • jirsak - "Coach motivate to personal development" • Who is Danny - " woman standing in abstract concrete interior with question and confusion what entrance with staircase out of three to choose. Direction, success and choice concept." • geralt - "social media icon people"