Roșia San Marzano, este originara din America Centrală . Aceasta a sosit în Europa, în 1600, importata de spanioli. Legenda spune ca primele seminte de rosii San Marzano au fost primite in dar de Regele din Napoli de la Regele din Peru, in jurul anului 1770 și au fost cultivate pentru prima dată în sol vulcanic în umbra muntelui Vezuviu în zona care corespunde cu orașul San Marzano. Multe dintre culturile celebre de rosii San Marzano se afla la aproximativ 10 km est de orasul Napoli.
Dupa cum reiese dintr-o sursa gasita prin 1902, San Marzano este rezultatul incrucisarilor dintre trei soiuri diferite de tomate care erau cultivate in acea vreme: Regele Umberto, Fiaschella si Fiascona.
Acest soi a ajuns sa fie repede prelucrat industrial, inca din anul 1875 in toata Italia. A fost apreciat, iar popularitatea pentru gustul si aroma lor unica a crescut repede. Tarziu, prin1920-1930, semintele au inceput sa apara in cataloagele de profil din Germania, Franta si Italia si distributie astfel in toata Europa.
Rosiile San Marzano sunt un soi de rosie-prunisoara (alungite), speciale pentru gatit, avand mai putine seminte si mai multa pulpa, un gust mai dulce si mai putin acrisor. In mod normal, rosiile au 4-5 "buzunare" pline de seminte, rosiile San Marzano au doar 2 astfel de "buzunare".
Rosiile San Marzano sunt cele mai populare si mai apreciate tomate pentru prepararea sosului de rosii. Este preferat de bucatarii cei mai renumiti din intreaga lume. Si legumicultorii si micii gradinari manifesta o apreciere si preferinta ridcata, datorita sosului cu gust de neegalat, care se obtine din aceste tomate. Sosul de rosii San Marzano este printre cele mai bune sosuri de rosii din lume, devenind un brand.
Este singurul sos de rosii recomandat pentru pizza Napolitana. Dupa cum a spus un bucatar italian „altfel este doar carne si sos”.
Se preteaza foarte bine pentru conservare si sunt excelente pentru uscare.
De asemenea, este cel mai celebru soi de rosii din Italia si cel mai cautat pentru sosurile pentru paste.
In San Marzano, sezonul de cules rosii incepe la inceputul lunii august si se continua pana in septembrie. Plantele sunt foarte delicate, asa ca toate rosiile sunt culese de mana, dupa ce se verifica daca s-au copt.
Italienii pun aceste rosii la conserva, pentru a le putea pastra cat mai mult, insa, proaspete le puteti consuma in salate simple sau taiate in jumatati si bagate la cuptor cu busuioc, sare si ulei de masline.
Datorita zonei in care se afla orasul San Marzano (zona vulcanica, cu sol bogat in materie organica, fosfor si potasiu) si caracteristicilor climatului mediteraneean, s-au dezvoltat rosiile San Marzano cu calitati net superioare:
→un neobisnuit si distinctiv gust dulce; cand este gatit pentru sos, aroma deosebita iese la iveala;
→are continut bogat in pectina; ceea ce face ca sosul sa fie gros, dens
→are seminte putine- mai putine decat alte rosii folosite pentru sos si suc de rosii
→culoare rosu-aprins
→sunt foarte usor de decojit.
Cu timpul s-au dezvoltat mai multe soiuri din cateoria San Marzano. In general toate soiurile:
• au seminte putine,
• sunt plante cu crestere nedeterminata, dar exista cateva soiuri cu crestere determinata
• culoare fructelor este rosu-intensa
• au pulpa densa, carnoasa, cu concentratie ridicata de pectina.
Caracteristici rosii San Marzano: sunt un soi semitimpuriu, cu crestere nedeterminata, foarte productiv si viguros. Fac parte din categoria legumelor solano-fructoase, termofile cu necesar de nutrienti, udare si copilire.
Se recomdanda pentru camp deschis, dar se poate cultiva si in sere si solarii incalzite si neincalzite.
Semanare→
1. februarie-martie→ in sere incalzite 15̊C-20̊C sau ladite de semanare, la 1 cm adancime
2. aprilie-mai→ sere neincalzite sau in camp deschis cu buna expunere la soare
Germinarea are loc in 6-14 zile, la temperaturi peste 15°C. Ajunge la maturitate in 80 de zile de la germinare.
Repicare→ cand plantutele au 3-4 frunze se pot rasadi in camp deschis in locuri insorite, cu 80 cm intre randuri si 50 cm distanta intre plante. Se planteaza si se intretin usor. Planta ajunge la maturitate in 80-90 zile de la rasadire.
Pentru dezvoltarea optima sunt necesare lucrari de intretinere:
Fertilizare- suplimentare cu nutrienti de origine animala.
Irigare- suplimentare cu apa, mai ales in perioadele de inflorire si fructificare; udarea trebuie sa fie consistenta si regulata. Se va evita umezirea frunzelor.
Copilire- ruperea lastarilor de la baza frunzelor, astfel incat nutrientii sa ajunga mai rapid la flori si fructe. Este nevoie de stalpi /araci pentru sustinerea plantelor.
Defolierea- ruperea de la baza tulpinii a frunzelor; se asigura astfel aerisirea plantei si protectia ei impotriva bolilor si daunatorilor.
Planta poate dezvolta pana la 10-12 ciorchini cu fructe. Fructele au forma cilindrica, alungita; tip blocky. Greutatea medie este 100-130g/fruct. Nu au seminte foarte multe. Sunt foarte carnoase si pulpa este densa, cu aroma dulce.
Recoltarea se poate face incepand cu luna iunie si pana in octombrie, cand afara este racoare sau dupa apusul soarelui, cand fructul este la maturitate deplina.
