View Static Version
Loading

dragi prieteni

Va multumim pentru faptul ca v-am simtit aproape si ne-ati oferit suportul necesar implementarii valorilor specifice educatiei si cercetarii forestiere!

Sarbatorile de iarna sunt sarbatorile bucuriei si reunesc momente in care ne gandim la cei apropiati noua. Ne propunem sa consolidam colaborarile avute si sa evoluam frumos impreuna. Anul 2022 a fost un an reusit, cu o activitate bogata, pe care o prezentam pe scurt in aceasta retrospectiva.

Speram ca 2023 sa fie un an si mai bun, plin de impliniri pentru toata lumea!

Echipa Facultatii de Silvicultura din Suceava va ureaza sarbatori fericite si sa aveti un an nou cu multe impliniri, ganduri bune si sanatate!

Pastram traditia sarbatorilor de iarna la Facultatea de Silvicultura

Traditia obiceiurilor sarbatorilor de iarna s-a respectat si in acest an. Pe 20 Decembrie, studentii nostri, de la specializarile Silvicultura si Ecologie si Protectia Mediului si-au insusit rolul de vestitori ai Craciunului, prin colinde si uraturi. Le multumim ca ne-au reamintit faptul ca traditia unei facultati se regaseste si in modul in care traditiile populare sunt pastrate si promovate de fiecare generatie.

Anul 2022 a fost marcat de agresiunea militara din Ucraina. Vama Siret a devenit astfel un punct major de intrare in tara a refugiatilor, iar locuitorii din Bucovina s-au mobilizat exemplar pentru a veni in sprijinul refugiatilor. In afara de contributiile individuale, am avut colegi si studenti care si-au dedicat o mare parte din timpul lor liber pentru a sprijini actiuni de voluntariat.

Activitatea mea de voluntariat a pornit de la inscrierea ca membru voluntar in ONG-ul Salvati Copiii Filiala Suceava in calitate de translator din limbile slave (rusa/ucraineana) in romana. Am fost prezent in PTF Siret chiar de la inceputul invaziei Ucrainei, mai exact de pe 26 februarie 2022. Activitatea de voluntariat la corturile Salvati Copiii am realizat-o timp de aproape 4 luni, pana la inceputul lunii iunie. Cele doua zile pe saptamana petrecute in vama de la 8 la 18.00, uneori si pana la 20.00, au presupus o multitudine de activitati. Pe langa cea de traducator in relatia cu mamele refugiate si copiii lor care nu vorbeau de multe ori limba engleza, am practicat mai multe "meserii": hamal, traducator intermediar intre diverse institutii, clovn, consilier, psiholog etc. Misiunea noastra, a voluntarilor de la Salvati Copiii era aceea de asigura nevoiele imediate ale refugiatilor, in special ale copiilor si insotitorilor lor (parinti, bunici, rude etc.) care porneau de la hrana, haine, produse de igiena si cel mai important lucru...jucarii. Jucariile, in general cele de plus, erau calea spre inima copiilor si cheia de comunicare. Rupeau zambete si aduceau alinare.

In activitatea de la Salvati Copiii am implicat voluntar si studenti ai Facultatii de Silvicultura, din anii II si III: Malina Aursulesei, Zlataru Ana-Maria, Placinta Vasile, Mardare Vlad, Scarlat Robert. Unii dintre ei au participat ca voluntari si in alte organizatii atat in vama Siret cat si in centrele de refugiati din Suceava. Ba mai mult, in prima luna, cand valul de refugiati ucraineni era mai mare, studentii nostri au participat ca voluntari pe timpul noptii, cand numarul celor care asteptau refugiatii scadea drastic.

Multumesc colegilor de la facultate, Cezar Tomescu si Catalina Barbu, precum si cadrelor didactice de la Scoala Simion Florea Marian din Ilisesti, Savin Ramona si Geta Camilar, care s-au implicat si au sustinut activitatea noastra.

Puteti afla mai multe despre activitatea de voluntariat a colegului nostru urmarind reportajele din mass-media: 

In 3 Mai 2022 am primit cu intristare vestea plecarii din aceasta lume a profesorului Nicolae Bos - decan de varsta al Facultatii de Silvicultura si Exploatari Forestiere din Brasov.

In acele momente ne-am exprimat si noi recunostinta pentru activitatea depusa de Domnia Sa ca profesor la Facultatea de Silvicultura din cadrul Universitatii Stefan cel Mare Suceava. Domnul profesor Nicolae Bos s-a alaturat, inca din primul an, impreuna cu alti distinsi profesori, colectivului format in jurul profesorului Ioan Milescu, fiind titularul cursului de Topografie-geodezie in perioada 1990-1994. Domnul profesor Nicolae Bos a contribuit la formarea unor generatii de absolventi de elita la Suceava. Dupa anul 1994, domnul profesor Nicolae Bos a continuat sa fie alaturi de colectivul Facultatii de Silvicultura din Suceava prin participarea la manifestari stiintifice, indrumarea lucrarilor de doctorat ale absolventilor nostri si elaborarea, in colectiv, a unor lucrari stiintifice sau manuale de topografie aparute in edituri nationale prestigioase. In anul 2017, Universitatea „Stefan cel Mare” Suceava a acordat titlul de Doctor Honoris Causa domnului prof. dr. ing. Nicolae Bos, distinsa personalitate a silviculturii romanesti, in semn de recunoastere a prestigioasei cariere academice, de dascal implicat si cercetator dedicat domeniului, precum si pentru contributia adusa la punerea bazelor Facultatii de Silvicultura din Suceava.

Pe 17 septembrie 2022 am primit cu intristare si vestea plecarii din aceasta lume a Profesorului universitar Ilie Popescu. Domnia Sa, a fost unul din cei care s-au alaturat inca de la inceput colectivului nostru, contribuind la formarea primelor sase generatii de absolventi de la Suceava.

In 30 martie 2022, in Aula din Corpul E al USV, a avut loc ceremonia de acordare a titlului de Doctor Honoris Causa domnului prof. dr. László RÁKOSY (Universitatea Babes-Bolyai Cluj Napoca, Facultatea de Biologie si Geologie), pentru contributiile aduse la dezvoltarea invatamantului superior si a cercetarii stiintifice din domeniul ecologiei, precum si pentru sprijinul fundamental acordat dezvoltarii specializarii de ecologie si protectia mediului din cadrul USV.

Comisia de acordare a titlului DHC a fost formata din prof. univ. dr. ing. Valentin POPA (rectorul USV), conf. univ. dr. ing. Liviu POPESCU (presedintele Senatului USV), prof. dr. ing. Alexandru Lucian CURTU (decanul Facultatii de Silvicultura si Exploatari Forestiere Brasov), conf. dr. ing. Sergiu Andrei HORODNIC (Facultatea de Silvicultura Suceava), CSI dr. ing. Nicolai OLENICI (INCDS Marin Dracea, Statiunea Campulung Moldovenesc).

La eveniment au participat numerosi invitati, studenti si profesori de la Facultatea de Silvicultura si de la alte facultati, care s-au bucurat de o "lectio magistralis" emotionanta, despre responsabilitate si implicarea in actiunile de voluntariat legate de mediu.

In 27 mai 2022, colega noastra Prof. univ. habil. dr. ing. Laura Bouriaud a fost decorata de Ambasada Frantei cu Ordinul ”Meritul Agricol” in rang de Cavaler pentru serviciile exceptionale oferite agriculturii sau celor conexe, in cazul de fata silvicultura.

De asemenea, acest rang le-a fost oferit si cercetatorului stiintific gradul II, Olivier Bouriaud pentru rezultatele deosebite in cercetare, cu un numar de peste 7500 de citari pentru lucrarile sale stiintifice, respectiv cadrului didactic Danut Pavel de la Liceul Agricol Dorna Candrenilor din Vatra Dornei, pentru schimburile de experienta franco-romane.

Distinctiile au fost oferite de Excelenta sa, Laurence Auer, ambasadorul Republicii Franceze in Romania in cadrul unui eveniment care a avut loc in sala Senatului a Universitatii „Stefan cel Mare” din Suceava.

Principiul nostru educational "Laboratorul nostru este padurea" a fost si in acest an aplicat cu succes de catre colegii si studentii nostri.

Peste 40 de deplasari in teren pentru activitati specifice prevazute in fisele disciplinelor s-au desfasurat in perioada martie-iunie 2022, iar noul an universitar a debutat cu alte peste 30 de deplasari organizate in perioada octombrie-decembrie 2022.

Pe langa activitatile traditionale de practica ce folosesc capacitatile de cazare USV de la Cabana Sipotelul sau se desfasoara in arboretele si parcurile nationale din judetul Suceava, in acest an activitatile de practica au depasit deseori granitele judetului. Prin implicarea cadrelor didactice si cu sustinerea partenerilor de practica am reusit sa efectuam vizite de studiu in Dobrogea si Delta Dunarii, Bistrita-Nasaud, Neamt, Iasi, Botosani sau Mures.

De asemenea, am largit paleta partenerilor de practica carora le aducem multumiri speciale pe aceasta cale pentru sustinere procesului nostru educational: Asociatia Forestierilor din România – ASFOR, Silvania International din Ilva Mica, Lafor Razboieni, Romanel Roznov, Egger Radauti, HS Timber, Gliga Instrumente Muzicale, IRUM Reghin, Kastamonu Romania SA, Parcul Natural Vanatori Neamt, Ocolul Silvic Greengold, Pepinierei Salcea si Ocoalelor Silvice Adancata, Rasca, Pojorata si Stulpicani (Suceava), Ocolului Silvic Trusesti (Botosani) si partenerului nostru traditional RNP Romsilva, prin Directiile Silvice Suceava, Botosani, Vaslui, Iasi, Neamt, Mures, Constanta.

Pentru deplasarile in teren, studentii nostri de la specializarile Silvicultura si Ecologie si Protectia Mediului au fost dotati cu echipament de teren corespunzator prin proiectul EPIC - Educatie si Prietenie, Invatare si Colaborare pentru reducerea abandonului universitar de catre studentii Facultatii de Silvicultura – EPIC, acord grant nr. AG245/SG4/NC/II din data 26.11.2019.

Un proces educational de success presupune si conectarea studentilor cu ingineri cu experienta in domeniul silvic, ONG-uri de mediu sau antreprenori din mediul privat. Colegii nostri au deschis astfel salile de curs pentru a invita oameni cu experienta care sa contribuie la formarea mai apropiata de cerintele pietei muncii a studentilor nostri.

Modul de organizare a activitatii in domeniul exploatarilor forestiere si industriei lemnului, specificul muncii, modul de valorificare a masei lemnoase si nu in ultimul rand modul in care sectorul forestier reuseste sa comunice cu societatea a fost prezentat studentilor de domnul dr. Ciprian Musca, presedintele ASFOR.

Domnul ing. Catalin Diaconescu, Director comercial al Romsilva - Directia Silvica Suceava a prezentat studentilor din anul I, de la programele de masterat Conservarea Biodiversitatii si Managementul Ecosistemelor si Managementul Activitatilor din Domeniul Forestier practicile specifice aplicate in Gestionarea integrata a resurselor forestiere.

Studentii anului IV au participat la un laborator organizat împreună cu firma SC TOPOPREST SRL, cu o vechime de peste 25 ani în domeniul cadastrului – de la masuratori, investitii, achizitii, administratie, pana la partea birocratica.

Propark - Fundatia pentru Arii Protejate a sustinut o prelegere despre activismul de mediu. Proiectul Propark urmareste cresterea capacitatii si sustenabilitatii societatii civile in privinta pastrarii valorilor diversitatii biologice din regiunea Moldovei si facilitarea producerii unui curent de opinie public in care grija fata de natura este o parte importanta a vietii de zi cu zi a oamenilor.

Ne-am bucurat si de prezenta unor invitati de prestigiu international la prelegerea sustinuta de o echipa de profesori si cercetatori de la Universitatea din Wageningen cu tema "Forest resource management challenges in a changing climate", din data de 6 iunie. Profesorul Gert-Jan Nabuurs si colegii sai, Sara Filipek, Bas Lerink si Silke Jacobs au vorbit despre provocarile pe care schimbarile climatice le aduc in gestionarea resurselor forestiere.

Desfasurat pe parcursul anului, concursul #FOTOEPIC si-a desemnat castigatorii care si-au primit premiile in data de 12 octombrie 2022, pentru cele trei sectiuni ale concursului:

Premiile au fost oferite in cadrul proiectului EPIC - Educatie si Prietenie, Invatare si Colaborare pentru reducerea abandonului universitar de catre studentii Facultatii de Silvicultura – EPIC.

Felicitari castigatorilor si tuturor participantilor la acest concurs!

Facultatea de Silvicultura Suceava, impreuna cu partenerii nostri de la Colegiul Silvic "Bucovina" Campulung Moldovenesc au organizat primul Simpozion despre ”Educatia ecologica si de protectia mediului in invatamantul preuniversitar”. Acest eveniment a fost si este dedicat tuturor elevilor interesati de padure si de mediul inconjurator.

Cadre didactice, elevi ai diferitelor licee si studenti de-ai nostri si-au exprimat deschis ideile si interesul pentru temele de mediu. Prezentarile au avut teme diferite, precum gestionarea padurilor in contextul schimbarilor climatice, dezvoltarea durabila sau justitia mediului, valorile unei scoli prietenoase cu mediul, experiente Erasmus.

Le multumim tuturor pentru prezenta: Colegiul Silvic "Bucovina" Campulung Moldovenesc, Colegiul National Stefan cel Mare Suceava, Colegiul National "Dragos-Voda" - Campulung Moldovenesc, Colegiul National "Nicu Gane" Falticeni, Colegiul National "Alexandru cel Bun" Gura Humorului, Colegiul National "Eudoxiu Hurmuzachi" Radauti, Colegiul National "Mihai Eminescu", Suceava, Colegiul Tehnic Petru Musat Suceava, Colegiul Tehnic de Industrie Alimentara Suceava, Liceul Teoretic Ion Luca Vatra Dornei, Liceul Tehnologic "Petru Rares" Botosani, Colegiul Tehnic Radauti, Colegiul Tehnic Ion Creangă Targu Neamţ, si speram ca la anul sa avem mai multi curajosi in a lua cuvantul, pentru a ne impartasi experientele lor cu si despre padure.

Organizat pe 24 mai, la acest workshop au participat peste 30 de reprezentanti de la diferite institutii, private sau de stat, cum ar fi: Regia Nationala a Padurilor – ROMSILVA, reprezentata prin Directiile Silvice (Botosani, Bacau, Iasi, Neamt, Suceava, Vaslui, Vrancea), INCDS „Marin Dracea”, EGGER Romania, HS Timber, AJVPS Suceava, ANANP Suceava, APM Suceava, Federatia Silva, Ocolul Silvic Bisericesc Ilisesti si Ritmic Group Ilisesti.

Pe parcursul intalnirii invitatii au sugerat propuneri de imbunatatire a planurilor de invatamant pentru cele doua specializari: Silvicultura si Ecologie si Protectia Mediului, respectiv pentru programele de masterat. Demersul initiat de Facultatea de Silvicultura din Suceava a fost apreciat, fiind o buna ocazie de a consolida colaborarea cu aceste institutii.

Multumim tuturor pentru participare!

Incepand cu 9 Septembrie 2022, Universitatea Stefan cel Mare Suceava prin Facultatea de Silvicultura a devenit membru asociat al European Forest Institute (EFI). Institutul are in acest moment 134 membri asociati, din 42 de tari. Aceasta asociere permite o colaborare mai buna in reteaua de cercetare EFI si o reprezentativitate in procesul decizional.

Facultatea de Silvicultura din Suceava a fost activ implicata in procesul de elaborare a Strategiei Nationale pentru Paduri 2030 (SNP30), strategie aprobata la inceputul lunii noiembrie.

Elaborarea SNP30 se bazeaza pe un larg proces de consultare publica desfasurat in perioada iulie 2020 – februarie 2021, proces care a fost coordonat, proiectat si moderat impreuna cu colegii de la Universitatea Transilvania din Brasov. Ulterior, in perioada martie-august 2022, sase dintre colegii nostri au facut parte din echipa de experti care a elaborat schita SNP30.

Multumim Ministerului Mediului, Apelor si Padurilor pentru consecventa aratata in elaborarea strategiei si colegilor de la Facultatea de Silvicultura si Exploatari forestiere din Brasov pentru excelenta colaborare pe parcursul intregului demers de elaborare SNP30.

Organizat in zilele de 14 si 15 octombrie 2022 de colegii de la Facultatea de Silvicultura si Exploatari Forestiere din Brasov, acest eveniment forestier cu traditie, care a reunit peste 100 de participanti din 22 de tari, a reprezentat o oportunitate excelenta pentru specialistii silvici de a-si impartasi experienta cu ceilalti colegi.

Ne-am bucurat sa ne revedem colegii si prietenii de la facultatea “sora” din cadrul Universitatii Transilvania din Brasov, precum si numerosii specialisti in diverse teme ale silviculturii si ecologiei.

Sustinem si apreciem munca lor excelenta si ii felicitam pentru organizarea simpozionului!

Sesiunea din acest an a fost organizata de Facultatea de Silvicultura si Exploatari Forestiere din Brasov si s-a bucurat de o larga participare. Temele abordate au fost diverse si diferite atat din perspectiva padurilor cu rol de productie, cat si din perspectiva unei gestionari adecvate pentru conservarea padurilor si a biodiversitatii.

Multumim doamnei Gabriela Isaia (Universitatea Transilvania din Brasov), colegilor nostri Mihai-Leonard Duduman si Iulian Danila pentru devotamentul lor pe parcursul editiilor acestor sesiuni stiintifice si tuturor participantilor din acest an. De asemenea, multumim si sponsorilor din acest an Asociatia Forestierilor din Romania - ASFOR.

Am fost alaturi de partenerii nostri, organizatorii evenimentului national ajuns la editia cu numarul 12 la care au participat 34 de concurenti din toate directiile silvice din tara. Concursul doreste sa promoveze cele mai bune practici in domeniu exploatarii padurilor, concurentii dovedindu-si priceperea in cadrul unor probe diferite, cum ar fi: doborarea arborelui pe o directie aleasa; pregatirea ferastraului mecanic; taierea combinata; taierea de precizie si curatatul de craci.

Multumim pentru invitatie si pentru excelenta organizare colegilor de la Directia Silvica Neamt si in special absolventului nostru Viorel Timisescu.

Am raspuns cu placere invitatiei adresate de Agentia "Moldsilva" de a participa la "Ziua lucratorului in silvicultura", organizata in data de 14 septembrie. Ne-am bucurat sa-l regasim in functia de director general pe domnul dr. ing. Valeriu Caisin, absolvent al Facultatii de Silvicultura din Suceava. Cu aceasta ocazie am transmis mesajul nostru de sprijin al activitatilor pe care agentia le implementeaza pentru a raspunde provocarilor sociale actuale privind gestionarea padurilor din Republica Moldova, in special in realizarea efortului de crestere a suprafetelor acoperite cu vegetatie forestiera.

Am raspuns prezent si la evenimentul organizat de Asociatia Forestierilor din Romania - ASFOR la Poiana Stampei. Suntem an de an alaturi de partenerii nostri si ne bucuram sa intalnim specialisti din sectorul silvic, studenti si absolventi ai Facultatii de Silvicultura din Suceava. Apreciem si sustinem experienta celor din practica forestiera, asigurandu-i in acelasi timp de tot sprijinul nostru.

In perioada 10-11 septembrie 2022, 57 de studenti ai Facultatii de silvicultura si stiinta lemnului din cadrul Universitatii din Praga au realizat un stagiu de practica, avand sprijinul facultatii noastre. Colaborarea cu prestigioasa institutie de invatamant silvic din Cehia este intarita atat printr-un acord de parteneriat ERASMUS+ cat si prin parteneriatul de cercetare REMOTE (REsearch on MOuntain TEmperate) Primary Forests.

Tematica practicii de vara a fost cunoasterea padurilor virgine din Carpati, Romania fiind recunoscuta pentru faptul ca detine cea mai mare suprafata de paduri seculare din Europa. Cu aceasta ocazie, studentii si profesorii din Cehia au vizitat Codrul Secular Giumalau si Codrul Secular Slatioara (sit UNESCO).

Multumim pentru sprjin colegilor de la Directia Silvica Suceava si in special personalului Ocolului Silvic Pojorata si Ocolului Silvic Stulpicani precum si colegilor nostri care s-au implicat in organizarea acestui stagiu.

Facultatea de Silvicultura Suceava si fundația Padurea de Maine a continuat parteneriatul pentru o educatie ecologica si forestiera sanatoasa.

Colegele noastre Catalina Barbu si Daniela Lupastean au ajutat copii din clasa a IV-a C, de la Scoala Gimnaziala Nr. 3 Suceava sa repice puietii, le-au explicat rolul padurilor in viata noastra si au impartasit Povestea lui Semi, o poveste despre viata si speranta.

Speram ca puietii sa se dezvolte la fel de vigurosi precum copiii care i-au primit in grija.

Inainte de intrarea in vacanta, Povestile Padurii au avut un nou episod. Ne-am revazut cu elevii de la Scoala Gimnaziala ”Ion Irimescu” Falticeni si doamna invatatoare Bucataru Micsunica.

Am regasit aceeasi energie si entuziasm. Asa ca privim increzatori spre viitor!

Suntem siguri ca peste cativa ani ne vom revedea cu acesti minunati copii la una dintre specializarile noastre: Silvicultura sau Ecologie si Protectia Mediului.

Pe 1 aprilie 2022, ne-au vizitat "albinutele magice" de la Scoala Gimnaziala Nr.1 Suceava, insotite de doamna invatatoare Adina Grigoras. A fost o zi minunata in care am vorbit despre padure, am vizitat Laboratorul de Biometrie Forestiera si am plantat doi puieti de stejar rosu oferiti de RNP Directia Silvica Suceava prin Pepiniera Salcea.

Am avut timp sa spunem si ascultam chiar si povesti, Povestea lui Semi din cadrul Padurea de Maine, devenind una din povestile preferatele copiilor.

Facultatea noastra si-a onorat si in acest an parteneriatele cu diferitele licee din zona sustinand prin activitati specifice elevii aflati in mobilitati Erasmus.

Elevilor din Ungaria, Polonia si Romania aflati intr-o mobilitate Erasmus la Colegiul Silvic "Bucovina" Câmpulung Moldovenesc le-am povestit despre istoricul gospodaririi padurilor in Bucovina, despre diversitatea arborilor din campusul USV si despre cercetarile efectuate de colegii nostri de la Laboratorul de Biometrie.

PROGRAMUL ERASMUS KA229

Peste 50 de elevi si profesori din strainatate au participat in cadrul programului ERASMUS KA229 la Colegiul Economic Dimitrie Cantemir din Suceava. La aceasta actiune care isi propune prezentarea celor mai reprezentative monumente culturale din Bucovina am asigurat suportul tehnic pentru prezentarea monumentului UNESCO – Codrul Secular Slatioara. Codrii Seculari Slatioara au fost inclusi in Patrimoniul Mondial UNESCO incepand din anul 2017 alaturi de alte paduri integrate in lista „Fagete primare din Carpati si din alte regiuni ale Europei”.

Multumim colegilor de la Laboratorul de Biometrie Forestiera pentru implicarea in aceasta activitate.

Proiectul Erasmus+ Recycle Today for a Better Tomorrow

Pe 29 Martie 2022, la Facultatea de Silvicultura din Suceava ne-am bucurat de energia copiilor pasionati de natura si mediul inconjurator din diferite scoli din Grecia, Turcia, Italia si Spania. Le-am prezentat laboratoarele si campusul nostru, iar Povestea lui Semi din cadrul Padurea de Maine a ajuns sa fie cunoscuta si peste hotare. In final, creativitatea s-a manifestat pe deplin cu prilejul activitatilor din cadrul workshop-ului cu tema Energia verde - Orasul viitorului (Future City-Green City).

Actiunea a avut loc in cadrul proiectului Erasmus+ Recycle Today for a Better Tomorrow, coordonat de prof. inv. primar Mirela-Florentina Mazilu - - Scoala Gimnaziala Nr. 4 Suceava.

Proiectul BeonNAT (H2020-BBI-JTI-2019) “Lanturi inovative de produse obtinute din arbori si arbusti de pe terenuri marginale, ca sursa de biomasa pentru bioindustrie” este un proiect finantat in cadrul Programului de Cercetare si Inovare al Uniunii Europene, Orizont 2020, care urmareste identificarea potentialului de inovare de produse cu valoare adaugata mare din biomasa unor plante putin utilizate, ca materie prima pentru bioindustrie. Biomasa va fi obtinuta din arbusti, arbori si alte specii lemnoase care cresc pe terenuri marginale, improprii altor utilizari.

Proiectul acopera o gama larga de obiective: de la cultivarea si recoltarea speciilor selectate, la extragerea si rafinarea uleiurilor si extractelor sau producerea unor materiale ca hartia, biochar-ul sau carbonul activ. In acest fel, se analizeaza posibilitatea de a da o utilizare economica terenurilor marginale, valorificand potentialul productiv al speciilor de arbori si arbusti autohtone.

Anul acesta activitatile au fost concentrate in suprafetele experimentale de la Zamostea si din Campusul 2 Moara, unde au fost instalate plantatiile si s-au facut analize ale solului si evaluari ale biodiversitatii.

Director de proiect: dr. ing. Ciprian Palaghianu

Parteneriatul dintre Fundatia Padurea de Maine, Asociatia Administratorilor de Paduri si Universitatea Stefan cel Mare Suceava – Facultatea de Silvicultura a continuat in anul 2022, in cadrul proiectului TOMFOR. Parteneriatul a avut ca finalitate dezvoltarea si implementarea unui amplu proiect de reimpadurire ce consta in plantarea unui milion de puieti in Romania, in suprafete aflate in proprietate privata.

Dupa 41 de santiere de plantare incheiate in zece judete din tara, obiectivul de un milion de puieti plantati a fost atins in luna aprilie a acestui an in judetul Brasov, cu ocazia activitatilor din santierul de plantare din Dumbravita.

In cadrul proiectului TOMFOR, echipa noastra s-a implicat si in activitati de educatie, fiind implementat un proiect pilot destinat elevilor din ciclul primar: "Povestile padurii - Povestea lui Semi". Activitatile au avut atat un caracter practic, prin repicarea si transplantarea puietilor de molid, cat si de familiarizare cu notiuni forestiere de baza.

Director de proiect: dr. ing. Ciprian Palaghianu

Anul acesta proiectul Fem4Forest a fost un an intens in activitati. Acestea au constat in: dezvoltarea unui Plan National de Actiune, dezvoltarea unui Policy Brief, instruiri cu studentele sau absolventele facultatilor de silvicultura si cu femeile cu experienta in sectorul silvic sau cu tinerele la inceput de cariera si activitati de constientizare si de promovare a proiectului prin participarea la evenimente. Aceste instruiri pe teme de comunicare, de leadership si dezvoltarea personala au avut posibilitatea de a identifica lacunele atat la nivelul invatamantului, cat si nivelul intregului sistem silvic.

Planul National de Actiune (PNA) ofera un cadru institutional pentru a raspunde la urmatoarele intrebari:

  1. Care sunt instrumentele prezente de promovare a egalitatii de sanse la angajare si in cariera pentru femeile din Romania?
  2. Care ar fi nevoile de schimbare si de inovare pentru a ajuta femeile din silvicultura si din sectorul forestier sa aiba sanse egale de angajare, de dezvoltare profesionala si de promovare in cariera?

Pentru a adresa nevoile de formare, afirmare si dezvoltare profesionala a femeilor din sectorul forestier, in cadrul proiectului Fem4Forest s-au identificat urmatoarele directii de actiune:

  • Schimbari in cadrul politic – implementare, monitorizare, abordari noi
  • Schimbarea atitudinilor – constientizare, promovare
  • Imbunatatirea educatiei – noi abordari, mentorat, formare
  • Facilitarea dezvoltarii personale si sprijinul privat pentru ingrijirea familiei
  • Imbunatatirea mediului economic si antreprenor

Policy Brief propune o serie de masuri pentru sectorul forestier pentru asigurarea egalitatii de sanse intre femei si barbati la nivelul urmatoarelor domenii de interventie:

  • accesul la un loc de munca;
  • promovarea si formarea profesionala;
  • timpul de lucru pentru a favoriza echilibrul intre viata profesionala si viata privata sau de familie;
  • aspecte care se refera la prevenirea hartuirii sexuale si hartuirea pe criterii de gen.

De asemenea, au fost propuse si unele masuri care pot creste rolul femeii in sectorul silvic si in administrarea padurilor prin:

  • incurajarea participarii femeilor si tinerelor la concursuri profesionale;
  • asigurarea unei participari echilibrate a femeilor si barbatilor la procesele de decizie;
  • procedurile clare de promovare, care cresc sansele femeilor de a ocupa functii de conducere;
  • promovarea modelelor de succes prin instituirea unui eveniment de premiere a activitatii femeilor din administratia silvica;
  • instituirea unui eveniment special dedicat Femeii in cadrul Zilei Silvicultorului.

Director de proiect: Prof. univ.dr.ing. Laura Bouriaud

Declinul padurilor reprezinta un proces activ, resimtit la nivel mondial cu implicatii colosale asupra condițiilor globale de mediu si structurilor socio-economice. In acest context, proiectul FaStClim va raspunde la cele mai actuale probleme ecologice:

  • Exista diferente de crestere intre specii si reactii diferite ale arborilor la evenimente climatice extreme?
  • Care sunt principalii parametri biometrici sau anatomici care ar putea influenta rezistenta arborilor la secete prelungite?
  • Cum vor raspunde padurile la schimbarile climatice viitoare si care sunt practicile necesare pentru o gestionare durabila a padurilor care sa permita atenuarea efectelor negative ale schimbarilor climatice?

Prezentul proiect va avea la baza o retea dendrocronologica completa si integrata, in Estul Romaniei si Republica Moldova, cu referire la cele mai raspandite specii: fagul si stejarul. Dupa evaluarea starii actuale a principalelor paduri de fag si stejar, a performantei cresterii si a interactiunii dintre crestere si climat, pasul urmator va fi stabilirea vulnerabilitatii acestora. Acest lucru va fi realizat printr-o abordare interdisciplinara, ce presupune, imbinarea tehnicilor de dendrocronologie, dendroecologie si anatomie a lemnului. Toate aceste date vor dezvalui indicii despre efectele schimbarilor climatice prezente si viitoare, deschizand o noua directie de cercetare catre stiintele mediului in Europa de Est.

Localizarea seriilor dendrocronologice la fag
Localizarea seriilor dendrocronologice la stejar

Director de proiect: Conferentiar dr. ing. Catalin Roibu

Anul 2022 a fost meritoriu si din punct de vedere al productivitatii stiintifice. Au fost publicate articole in reviste cu factor de impact ridicat, cum ar fi Nature Communications, Global change biology, Remote Sensing of Environment, Communications Earth & Environment, One Earth, Frontiers in Plant Science.

Felicitari in mod special pentru Viorica Nagavciuc si Monica Ionita-Scholz, din cadrul Laboratorului de Biometrie Forestiera, care au publicat, impreuna cu o echipa internationala extinsa, un articol de cercetare in revista Nature (IF = 69.5):

O selectiea a articolelor indexate WOS publicate de colegii nostri in 2022 este disponibila mai jos:

1. Bontemps, J.D., Bouriaud, O., Vega, C. and Bouriaud, L.

2. Coșofreț, C.; Duduman, G.; Barnoaiea I.; Bouriaud, O.

3. Cosofret, C; Bouriaud, L.

4. Danila, I. C., Mititelu, C., and Palaghianu, C.

5. Dorado-Liñán, I; Ayarzagüena,B; Babst, F; Xu, G; Gil, L; Battipaglia, G; Cada, Vojach; Camarero, JJ; Cavin, L; Claessens, H; Drobyshev, I; ...M; Petritan, A-M; Petritan, I-C; Popa, I; Prislan, P; Roibu, CC; .... T; Trouet, V

6. Duduman, M.-L.; Beránková, K.; Jakuš, R.; Hradecký, J.; Jirošová

7. Giurca, A.; Nichiforel, L.; Stăncioiu, P.T.; Dragoi, M.; Dima, D.-P.

8. Hacket‐Pain, A., Foest, J. J., Pearse, I. S., LaMontagne, J. M., Koenig, W. D., Vacchiano, G., ... Palaghianu, C.... & Ascoli, D.

9. J. Pacheco-Labrador, M. Migliavacca, X. Ma, M. Mahecha, N. Carvalhais, U. Weber, R. Benavides, O. Bouriaud, I. Barnoaiea, D.A. Coomes, F.J. Bohn, G. Kraemer, U. Heiden, A. Huth, C. Wirth

10. Kramer, K., Bouriaud, L., Feindt, P.H., van Wassenaer, L., Glanemann, N., Hanewinkel, M., van der Heide, M., Hengeveld, G.M., Hoogstra, M., Ingram, V. and Levermann, A.

11. Kreibich, H., Van Loon, A. F., Schröter, K., Ward, P. J., Mazzoleni, M., Sairam, N.,...Nagavciuc, V. ... & Di Baldassarre, G

12. Nagavciuc, V., Ionita, M., Kern, Z. MaCaroll, D., Popa., I. A

13. Olenici N, Duduman M-L, Popa I, Isaia G, Paraschiv M.

14. Popa, A.; Popa, I.; Roibu, C.C.; Badea, O.N.

15. Roibu C-C; Nagavciuc V; Ionita M; Popa I; Horodnic SA; Mursa A; Büntgen U

16. Roibu, C. C., Palaghianu, C., Nagavciuc, V., Ionita, M., Sfecla, V., Mursa, A., ... & Popa, I.

17. Runge, T., Latacz‐Lohmann, U., Schaller, L., Todorova, K., Daugbjerg, C., Termansen, M., ... Bouriaud, L.,... & Velazquez, F. J. B.

18. Stirbu M-I; Roibu CC; Carrer, M.; Mursa, A.; Unteholzner, L.; Predin, AL.

19. Valdes-Correcher, E., Popova, A., Galman, A., ...Lupastean, D., ... Bogdziewicz, M., Duduman, M. L., .... Castagneyrol, B.

Copyrights: Background Image by BiZkettE1 on Freepik